Ştiu că discuţia despre bicicletele electrice este deocamdată complet utopică în România. Din motive care ţin în primul rând de preţul pe care le au aceste declinări velo.
O bicicletă electrică sau un pedelec, cum i se spune în jargonul de specialitate, este acea bicicletă care are montată undeva pe cadru o baterie, pe litiu-ion sau pe ce o fi, şi care te asistă la pedalat. Am pus italice pentru a stabili că nu avem a face cu o maşină electrică, unde ea te conduce fără ca tu să depui vreun efort asemănător lui Fred Flinstone. O bicicletă electrică îţi dă senzaţia că eşti şi tu bun la ceva, ca nu eşti o legumă. Ok, pentru cei trecuţi de 60 de ani, care au rămas de tot fără încheieturi, o bicicletă electrică este mană cerească. Drept pentru care asistăm la un boom de vânzări de astfel de biciclete în Europa de Vest, în special în ţări precum Olanda sau, mai recent, Germania. Industria mondială a bicicletelor electrice valorează peste 10 miliarde de dolari, iar miza tuturor marilor producători este să testeze şi piaţa electrică.
De ce e aşa mare miza să prindă trenul electricelor? Pentru Kona, pentru Trek, pentru Giant, pentru toţi marii fabricanţi de biciclete? Simplu: bicicleta electrică e un cal troian în care toată lumea speră. Acel cal troian care va intra în garajul fiecăruia dintre noi şi va strânge de gât maşina. Şi nu o va lăsa să mai iasă, ori de câte ori are ea chef, la plimbare prin oraş. Bicicleta electrică este speranţa producătorilor de biciclete de a crea, cu adevărat, un produs mainstream. Bine, mai e şi miza aceea, a populaţiei europene din ce în ce mai îmbătrânite, dar cred că e cumva în subsidiar argumentul acesta.
Totul pare bine şi frumos, toată lumea produce şi biciclete electrice, concurenţa e în floare, asta trebuie să ducă la ceva bun, nu? Aşa vrem să credem. Nu e tocmai aşa. Bicicletele electrice sunt încă ale naibii de scumpe, undeva la peste 1.500 euro bucata, de banii ăşti ajungi să îţi iei scuter. Pentru că încă nu s-a inventat tehnologia aia ieftină care să le facă mai accesibile. Bicicletele electrice sunt ale naibii de greu de construit: nu poţi să pui pe un cadru de bicicletă oarecare, aşa cum s-au apucat unii să pună motoare la bicicletele lor prin Bucureşti, baterii electrice. Bicicletele astea au nevoie de alte geometrii, ergonomii, numiţi-le cum vreţi voi. Nu e ca la Red Bull când pui aripi şi zboară. Bicicletele astea sunt ale naibii de greu de întreţinut. Şi asta pentru că au o parte electrică, apoi una electronică, apoi una mecanică, de cele mai multe ori străine utilizatorului final. Deci nu mai avem bicicleta aia banală pe care o ştim cu toţii, ci o unealtă pentru geekşi.
Acum să spun şi ce am văzut la Euro Bike. O industrie întreagă, mass-media, opinia publică, cine vreţi voi. Toţi ochi şi urechi la ultimele tehnologii ce vor purta bicicletele electrice spre mainstream-ul mult dorit. Experţii reuniţi în Germania au zis că anul ăsta au cam lipsit inovaţiile, poate şi cu criza asta. În orice caz, am observat un efort disperat al tuturor să facă câte o bicicletă electrică. Anul acesta, Klimax, o bicicletă recumbent produsă de Hase (vezi foto sus), din Germania, s-a ales cu un premiu, dar în nici un caz pentru că era doar electrică.
Alte idei de electrice care mi-au atras atenţia?
– Gazelle Innergy, gama de electrice de la Gazelle, singurele pedelec-uri pe care m-am şi dat la Euro Bike.
