Victory indeed. Sorin Lupu nu s-a dezminţit nici de data asta. Când îşi pune ceva în cap, duce până la capăt. Ne-am întâlnit săptămâna trecută pentru a povesti pe flash back and forward cum de s-a întâmplat să recondiţioneze de unul singur asemenea minunăţie şi cam unde o să ducă toată povestea care în momentul ăsta include şi finalizarea primului fixie recondiţionat de colecţionarul nostru.
Am zis bine colecţionar. Sorin face parte din lumea aia în care recondiţionarea unei biciclete nu constă doar în polişarea cu temeinicie a obiectului şi repunerea lui în funcţiune. Bianchiul de un verde celeste a fost reconstituit mai degrabă decât recondiţionat. Sorin a insistat ca piesele să reproducă identic modelul din momentul creării lui de la sfârşitul anilor ’80 (1986 – 1987). Bicicleta era postată pe okazii de ceva vreme, iar Sorin a cumpărat-o cu 230 de euro în ziua de Paşte. Următorii paşi au fost achiziţionarea pieselor originale. Cu răbdare, au fost găsite toate, mai puţin ghidolina care în acest moment este mai actuală decât ar trebui, dar pe care Sorin o are în continuare în vizor.
Cea mai scumpă piesă a fost tija de şa care a costat 70 de euro, dar care şi-a meritat toţi cenţii. În total, piesele culese cu grijă şi răbdare de la colecţionarii din ţară (pentru că avem aşa ceva!) sau de pe e-bay, via Germania, Anglia, SUA etc, au adăugat încă 150 de euro preţului de început.
De altfel, Sorin spune că în cazul bicicletelor în special, adevăraţii colecţionari preferă recuperarea cazurilor extrem de deteriorate aparent. Mai exact, acolo unde un muritor de rând vede doar o bucată de fier vechi, colecţionarul vede comoara, care străluceşte şi mai tare prin preţul infim. Chiar dacă banii investiţi ulterior depăşesc cu mult preţul iniţial, plăcerea de a reconstitui modele din epoca manuală de construit biciclete se pare că n-are egal. Nici în România. Dar despre colecţionarii de bicicletele din România, într-un episod viitor 🙂
Revenind la colecţionarul nostru în carne şi oase, Sorin povesteşte despre bucuria de a desface piesă cu piesă Bianchi-ul şi de a găsi rămasă încă pe incheieturile metalice, unsoarea originală de pe vremea când bicicletele erau unse cu o alifie albă, specifică.
Despre the making of-ul magiei celeste nu spun decât că a inclus fişe tehnice de înainde şi după, cu fotografii amănunţite de detaliu şi ansamblu, cu ajutorul cărora a fost reconstituită povestea, pas cu pas. De asemenea, mie mi-a rămas clar în minte că cel mai de nădejde ajutor al lui Sorin în toată povestea asta a fost şi rămâne internetul. Acolo a găsit tot ce-i trebuie. Nu am cum să mă întreb cum ar fi fost fără. Primul răspuns este simplu: cu siguranţă nu ar fi mers la fel de repede recondiţionarea. O lună şi două săptămâni, lucrat doar în weekenduri 🙂
Nu m-am dat cu ea. Deocamdată! Nu prea le am cu cursierele. Nici cu fixie-urile. Dar asta se va schimba. Sorin o să fie cu noi la Street Delivery, pe 11, 12 , 13 iunie, la locul ştiut.
Acolo o să fie prezent şi cu acest Bianchi Rekord, care nu este decât! următorul model după profesioniste, modelul pentru ciclişti amatori, care vor să facă raising. Dar şi cu un fixie despre care tocmai mi-a zis că e gata 🙂 Şi cu ce mai are el pe la el prin colecţie, dar nu spunem chiar tot acum!
