sâmbătă, iunie 12, 2021

Despre oameni si masti

Inca de cand suntem niste copii nedumeriti de agitatia lumii si de complexitatea uriasilor din viata noastra, ni s-a inoculat dorinta de a fi pe placul celor cu care intram in contact. Cel putin multora dintre noi.

Ceea ce nu este neaparat gresit, daca acest „a placea” nu ar include norme de conduita sau prototipuri cu specific universal, conturand masti ale unei fericiri comune, ale unei competente care poarta acelasi nume pentru toti, ale unui caracter general.

Asadar, ti se impune, de mic, sa zambesti cuminte in fata doamnei invatatoare, sa pari increzator in preajma unchilor si fericit in fata bunicilor sau sa iubesti orele de informatica.

Apoi, in timp, trebuie sa pasesti in societate rece si sigur pe tine, sa nu accepti niciodata propria vulnerabilitate in fata celorlalti (pentru ca se vor folosi de ea ca sa te raneasca), sa fii dur la serviciu (pentru ca numai cei zdraveni la caracter supravietuiesc) si sa nu iti marturisesti sentimentele fata de un barbat inainte ca el sa o faca – doar se cuvine sa fii in randul lumii care altfel nu te va accepta.

Asa, iubiti sau parasiti, femei sau barbati, mame sau tati, sotii sau femei manager, cu totii/ cu toatele ne cumparam, la reducere, cate o masca care poate fi pe viata sau temporara, cu schimbare la cateva luni.

Ganditi-va la oamenii care stau in fiecare dimineata pe scaunul de langa voi, in drum spre birou… Nu poarta ei, de fapt, o masca a nepasarii, a indiferentei, a nervozitatii?

E oarecum normal – aceste masti, fiecare in parte, ne ajuta sa mergem mai departe, sa ne salvam de noi insine. Cu precizarea ca sentimentul de siguranta dat de o masca este cea mai mare iluzie pe care ne e dat sa o traim noi, oamenii.

Daca ne prefacem ca nu ne doare, nu inseamna ca nu ne doare efectiv, la fel de bine cum increderea in noi nu capata identitate daca o aruncam pe masa colegilor nostri, cu ton ridicat, ci abia atunci cand te face sa razi in momentele in care esti numai tu cu tine.

Cand ne indragostim, prima masca dupa care ravnim este cea a perfectiunii, toti am vrea sa fim exceptionali in fata celui de care ne e dor – am vrea sa debordam de inteligenta, dar si de frumusete, sa parem puternici, dar si sentimentali, sa intelegem toate glumele si apropo-urile, sa punem in joc fraza perfecta.

Ne temem sa nu fim prea pretentiosi, prea cicalitori, prea aroganti.

Stomacul nostru sa nu scoata sunete in momentele intime, suvita din stanga sa cada perfect pe frunte, practic sa fim niste super eroi ai unei povesti de iubire care trebuie si ea sa fie perfecta.

Aceasta este masca mea preferata – in nevinovatia ei irationala, se aseaza pe fata ta si chiar atunci cand ti se pare ca sta bine intepenita si nu o mai poate da nimeni jos, realizezi cu stupoare cat de penibila si de copilareasca si de falsa este.

V-ati adresat vreodata intrebarea: „Care este masca mea preferata?”, „De ce o port?”, „Ce se intampla daca o dau jos?”, „Ce se ascunde in spatele ei?”.

Cum ar arata lumea din jurul meu daca nici eu, nici ceilalti nu ne-am ascunde dupa masti si am avea curajul sa fim pur si simplu noi insine? Oare nu ne-am iubi mai mult si mai sincer?

Sunt sigura ca a trai fara masti poate fi infricosator, ar fi, initial, ca in basmul lui Hans Christian Andersen, „Hainele noi ale Imparatului”. Doar ca imparatul detinea avantajul de a crede ca era imbracat. Tu ai constientiza ca esti gol.

Cu toate acestea, in timp vei descoperi ca se merita mult mai mult sa fii tu decat sa investesti timp si resurse in confectionarea sau achizitionarea unor masti care sa iti pastreze o imagine deloc vulnerabila in fata celorlalti.

Cea mai frumoasa iubire este cea fata de propria persoana imperfecta, imprastiata, agitata, trista… Adevarat este ca aceasta iubire atinge cote inalte ale dificultatii: nu e usor sa te descoperi asa cum esti, sa fii sincer cu tine, exista riscul sa nu te placi si nici nu vei avea pe cine sa dai vina.

Intr-o lume in care imaginea, „sa fii cum se poarta” reprezinta aproape tot, a-ti da masca jos poarta un risc urias: risti sa fii inlaturat din grupurile de socializare, sa fii ignorat, sa fii judecat aspru sau sa fii privit ca pe o ciudatenie.

Dar sunt acele cateva riscuri dintr-o viata pe care merita sa ti le asumi. De dragul libertatii de a fi tu! Imi spunea o prietena: ‘Il iubesc pe Claudiu de la inceput relatiei, nu pe cel de acum, e atat de schimbat. Parca si-ar fi dat o masca jos si el nici macar nu isi da seama ca este altfel.”

Atunci mi-am dat seama ca mastile te tradeaza din cand in cand, atunci cand se simt confortabile in prezenta celorlalti sau cand adevarata personalitate se simte sufocata si se razvrateste – Claudiu nu stie, dar o data la cateva seri, masca lui il abandoneaza si atunci el nu mai este iubit.

In Luxemburg, pe unele cladiri vechi este scris: „Mir welle bleiwe wat mir sin”. Dictonul este motto-ul ducatului si se traduce: „Vrem sa ramanem exact ceea ce suntem”. O tara mica, dar bogata… si antiteza poate continua. Iar luxemburghezii sunt, in general, niste oameni fericiti si multumiti cu ce au, chiar daca poate nu controleaza Europa.

Latest news

- Advertisement -

Related news