Bebelusul tau sta deja in fundulet, mananca si altceva in afara de lapte, chicoteste, se joaca si rade impreuna cu tine. Am putea spune ca inca de pe acum, personalitatea bebelusului tau incepe sa prinda contur si devine din ce in ce mai agitat atunci cand pleci de anga el, asta daca nu l-ai obisnuit deja ca este in regula sa ramana si cu alti membrii ai familiei sau cu o dadaca din cand in cand.
Ajuns in aceasta luna, bebelusul tau cantareste 7,3-7,5 kg si masoara in jur de 65-68 cm. Vei observa ca bebelusului tau ii place la nebunie sa “pedaleze” atunci cand sta culcat pe spate sau sa “topaie” daca il sustii de axila, cu piciorusele pe podea.
Isi indreapta atentia catre jucariile noi, pe care le poate refuza la inceput, pana se obisnuieste cu acestea. Acum poate sa tina bine in manuta jucaria, pe care o va tranti de suprafete tari pentru a atrage atentia si pentru a se juca.
Recunoaste din ce in ce mai multi membrii ai familiei si incepe sa ii fie frica de necunoscuti. Acum, bebelusul tau este din ce in ce mai constient ca iti vei indrepta toata atentia catre el daca tipa, plange sau tranteste ceva. De cele mai multe ori acest comportament va inceta imediat cum ajungi la el si vorbesti cu acesta sau il iei in brate. Atentie insa, deoarece in acest fel poate deveni un copil foarte dependent de tine, rasfatat si cu care vei avea probleme mai tarziu.
Acum bebelusul tau are nevoie de 14-16 ore de somn in fiecare zi, pe care va trebui sa le programezi si in functie de programul tau. Nu pune bebelusul la culcare foarte devreme seara, deoarece se va trezi foarte de dimineata a doua zi. Pana acum bebelusul nu ar mai trebui sa se trezeasca deloc pe parcursul noptii. In acelasi timp, obisnuieste-ti bebelusul sa doarma singur in camera sau cel putin singur in pat.
Acum, ca dieta celui mic s-a diversificat, este posibil sa observi alergii alimentare. De fapt, alergiile alimentare sunt destul de rare, in special daca in familie nu au fost astfel de cazuri. Insa intolerantele alimentare pot aparea la orice bebelus. Intolerantele alimentare sunt o reactie a chimicalelor care se gasesc in alimente si apar la ore dupa consumul alimentului respectiv. Simptomele includ umflaturi in zona gatului si a gurii, eczeme, eruptii, voma sau diaree. Majoritatea bebelusilor vor avea intoleranta alimentara la unul din produsele urmatoare: lapte de vaca, oua, nuci, alune, soia, grau sau aditivii din mancarea semipreparata.
Bebelusul tau este foarte atras de muzica, fie ea ritmata sau nu. Mai mult, cercetatorii au descoperit ca bebelusii care asculta compozitori clasici celebri (Mozart, Bach sau Beethoven) au un IQ mai mare. Muzica clasica se pare ca ajuta la contruirea puntilor neuronale din creier unde circula informatia si gandurile.