duminică, mai 16, 2021

Pura Vida in Costa Rica

Pentru mine, America Latina a fost una din acele destinații care m-a fascinat dar in care nu am ajuns niciodata din cauza distanței / lenei și a costurilor relativ mari. E ca o shaormerie buna in capatul celalalt al orașului: vrei una mare cu de toate, dar mereu iți potolești foamea cu ceva de mai aproape. Totuși impreuna cu 2 prieteni ne-am hotarat ca anul asta sa mergem pe acolo. Dupa niște deliberari, dat cu banu’ și povestiri cu “lasa ba, ca mi-a zis mie un tovaraș ca-i mișto acolo” am decis sa mergem in America Centrala, in Costa Rica și Guatemala.

Cum țarile din America Latina au o reputație nu chiar pozitiva, m-am pregatit sufletește pentru cateva țepe. Dar nu a trebuit sa aștept sa ajung pana acolo, ca prima și cea mai mare țeapa am luat-o in Madrid. Cum zborul transatlantic pleca de dimineața, am hotarat sa ne intalnim in Madrid cu o seara inainte și sa dormim acolo, la un hotel la cam 2 kilometri de aeroport. Zis și facut. Dupa ce-am aterizat cu intarzierea caracteristica Vueling, am zis sa nu ma car cu bagajele dupa mine și sa iau taxi-ul. Prefer sa platesc 3-4 euro decat sa trag valiza dupa mine la 11 noaptea. Doar ca taxi-urile madrilene la aeroport au un tarif minim de 20 de euro. Am aflat dupa ce a plecat. Ca fapt divers, cursa a durat 4 minute cu stat la un semafor.

Zborul din Madrid in San Jose dureaza cam 11 ore, și in ciuda faptului ca n-am prea dormit, am avut puterea sa-i convingem pe polițiștii de la controlul vamal ca Romania este un loc real care chiar exista și ne-au lasat sa intram in țara fara prea mari probleme. Ceva probleme am intampinat cand am fost sa ridicam mașina de la agenție. Al carei sediu de “la aeroport” e mai mult “undeva in zona, p-acolo, la vre-o 2 kilometri de aeroport” iar modul de ajuns e foarte interesant: au un tip cu un carton cu numele firmei care sta in fața aeroportului, te duci la el, cheama un microbuz care te duce la sediul firmei de unde ridici mașina. Minunat sistem, ce sa zic. Creaza locuri de munca Partea foarte mișto e ca am putut inchiria un hotspot mobil pe care sa-l ținem in mașina și sa avem internet pe toata durata calatoriei.

San Jose

Condusul in Costa Rica nu este pentru cei slabi de inger. Trebuie sa știi sa reacționezi in situații cu care nu te confrunți prea des, de genul ce faci cand spre mașina ta oprita vin in fuga niște vaci alergate de o haita de caini? Bine, probabil ca poți experimenta asta și-n Romania, in funcție de locul unde ai dat de permis. Drumurile naționale sunt in majoritate drumuri de țara, neasfaltate, neluminate – au inclusiv un indicator rutier de drum neasfaltat – iar cand ploua – și ploua zilnic, torențial, timp de 6 luni pe an – condusul devine o aventura in sine. Evenimente ca intorsul din drum dupa 50 de kilometri pentru ca drumul s-a terminat brusc intr-un rau, “intersecție” dotata cu un indicator care ne informa ca in Costa Rica asigurarea nu acopera cazul in care mașina iți este luata de apa la vale, sau opritul intr-un oraș care nu exista pe harta au devenit din inedit rutina relativ repede.

Aventura a inceput in San Jose, capitala Costa Ricai, un oraș care nu ofera mai nimic turiștilor. Mic, destul de murdar in general și foarte murdar in comparație cu restul țarii, și scump. Foarte scump! Mai scump decat Barcelona pe alocuri. Am plecat in America Latina cu idea ca e ieftin, dar cu un salariu minim pe economie cam de 2 ori mai mare ca-n Romania și un influx continuu de turiști americani cu buzunarele pline de dolari, Costa Rica numai ieftina nu e. Revenind la capitala, atmosfera ușor deprimanta a orașului combinata cu hostelul care arata ca un hambar de la țara, cu un duș crapat intr-o parte din care sarea un jet de apa fix in coșul de gunoi strategic poziționat și fara apa calda, ne-a facut sa plecam cu o zi mai repede. Ca tot am adus vorba de apa calda, e un fel de raritate in Costa Rica, ai mai mari șanse sa gasești șoparle in camera de hotel decat un duș funcțional.

Prima oprire a fost Parcul Național Braulio Carrillo, unde a fost și prima mea intalnire cu jungla. Costa Rica investește foarte mult in eforturile de conservare, drept pentru care padurile și parcurile sunt foarte curate. Nu am vazut nici o sticla de plastic aruncata, ceea ce m-a frapat, mai ales prin contrastul puternic cu San Jose. Primul lucru pe care-l percepi la intalnirea cu jungla este sunetul asurzitor al faunei. Pasari, insecte, animale. Nu au conceptul de poiana liniștita pe care-l avem aici. Nivelul sonor e asemanator cu cel din Gara de Nord, cand circula trenurile soarelui.

In așteptarea mancarii

Jungla amenajata

Revenind la parc, are mai multe trasee, de la 1,2 la 4 kilometri, noi am mers cam 6 in total. A trebuit sa cumparam bilete de intrare, dar fara ghid. Traseele sunt marcate pe copaci și relativ ușor de urmarit chiar și pentru cei care nu sunt obișnuiți cu orientarea forestiera: mergi in fața pe singura poteca. Elegant și simplu. Pana cand am dat de un parau. Ne-am descalțat și am l-am trecut cu ușurința, iar in partea cealalta unul dintre noi a zis ca el nu se mai agita sa se incalțe și merge desculț prin jungla și o ia in fața. Dar l-am ajuns repede din urma, incalțandu-se de zor. Il intrebam ce-a pațit și ne zice ca aproape a calcat pe un șarpe. A fost ok, ca avea pantaloni maro. Mersul prin padurea ecuatoriala e obositor in general iar temperatura de 30 de grade și umezeala de peste 90% dau senzația de sauna, iar cum cum eu iau liftul pana la etajul 1, la un moment dat mi s-a cam rupt firul și am inceput sa ma taraii și sa simt ca ma sufoc. Dar mi-am revenit relativ repede dupa ce-am golit un litru de apa. Aviz amatorilor!

Dupa ce am ieșit din parc și am mai stat sa ne odihnim la mașina, am plecat spre Monteverde, care este un oraș, sat, intersecție cu case. Dupa ce ne-am cazat și am fost sa mancam la o “soda” – un fel de restaurant tradițional – am facut planuri de vizitat jungla. De data aceasta cu ghid. Ghid care s-a dovedit a fi pasionat de meseria sa și foarte amuzant, scoțand tot felul de sunete, ca sa cheme animalele. Ce-i corect, se auzeau zgomote asemanatoare in distanța, dar cum animalele nu prea apareau, noi presupuneam ca de fapt sunt alți ghizi care incearca același lucru. Pana la urma am vazut un quetzal, alte pasari frumos colorate și un grup de maimuțe care mergeau pe varfurile copacilor. Dupa cam doua trei ore de mers prin jungla, ne-am intors in la hotel și am jucat Cards against Humanity in așteptarea celui de-al doilea tur prin jungla.

Insecta camuflata

Maimuțe in Monteverde

Maimuțe in Monteverde

Colibri

A doua incursiune a avut loc pe timp de noapte, tot cu ghid. Eu vroiam sa vad leneși, ceea ce s-a dovedit destul de dificil, in ciuda faptului ca e vorba de un animal care doarme aproape toata viața iar cand se deplaseaza o face cu o viteza maxima de 240 metri pe…ora! Totuși intr-un final am avut noroc și am vazut intr-un copac la distanța, dar lumina era mult prea slaba pentru a putea face o poza. Am mai vazut șerpi, scorpioni – care devin fluorescenți cand sunt expuși la lumina ultravioleta – tarantule și pasari nocturne. La un momentan ghidul incepuse sa glumeasca ca noaptea vin leoparzii, probabil ca sa impresioneze fetele din grup. Ma uit la el, cam 1,60, pișpiriu, glumeț. Nu pare ca știe sa se apere. Imi place de el…o sa-l dau ultimul de mancare la leopard. Din (ne)fericire nu am avut nici o intalnire cu feline mari și ne-am intors in tabara dupa cam 2 ore de mers prin ploaie.

Scorpion la ultraviolete

La inalțime

Tur de noapte

Buenas noche senor Tarantula

Dupa ce ne-a prins ploaia in jungla…

Urmatoarea destinație a fost La Fortuna la poalele vulcanului Arenal iar pe drum am avut o surpriza cand am dat peste un restaurantul Transilvania. Dintre toate lucrurile pe care ma așteptam sa le gasesc in Costa Rica, o porție de sarmale era pe ultimul loc. Dar au fost bine primite. Dupa ce am mai stat de vorba cu gazda la depanat amintiri și experiențe, am plecat mai departe.

Acasa departe de casa

Ajunși in La Fortuna, ne-am cazat intr-un hostel cu piscina, despre care ni s-a spus ca o s-o imparțim cu o familie de iguane și am mers sa vizitam orașul. La Fortuna este un orașel cochet, cu un parculeț central, cladiri vechi, destul de curat și cu forfota stradala caracteristica orașelor latin-americane. Din orice punct, priveliștea e dominata de palnia vulcanului. In centrul orașului se auzea muzica și am mers și noi crezand ca e vorba de un festival stradal, poate vedem și noi samba, salsa sau ce se danseaza pe acolo. De fapt, era o macelarie care-și facea reclama cu un gratar afara și niște boxe de 800 de watti care acopeau jumate din oraș. Interesant mod.

La Fortuna

Dupa ce am fost la un biliard sa ne relaxam, ne-am intors sa vedem care-i schema cu gratarul respectiv. Dezamagire! Ei nu dadeau decat mostre gratuite, bucațele de carne de marimea unui mic mai mic sa guști sa vezi daca-ți place și atat. Nimic de vanzare. Cu foamea-n gat, am intrebat daca putem sa cumparam carne deja preparata, dar raspunsul a fost negativ. Dupa ceva negocieri, am primit jumatate de punga de carne și niște tortillas in schimbul a 5 dolari. Am plecat sa mancam, cu vanzatorul uitandu-se lung in urma noastra, sperand la un bacșiș. Ne-am simțit prost cateva minute ca nu i-am lasat și lui nimic, dupa care am realizat ca ne-a vandut noua ce altora le dadea pe gratis, așa ca ne-a trecut repede.

A doua zi am fost sa vizitam sanctuarul de animale Proyecto Asis, unde am aflat mai multe despre eforturile de conservare din Costa Rica. Am vrut sa urcam și pe vulcan, dar cand am aflat ca trebuie sa lasam mașina in parcare și sa o luam la picior și sa mai platim și 5 sau 10 dolari pentru “privilegiu” am lasat-o balta și am plecat mai departe, spre Montezuma.

Vulcanul Arenal

In drum spre Montezuma am avut și primul incident, cand in timpul unui drift pe munte, șoferul – nu eu, țin sa precizez – a pierdut controlul mașinii și a bagat-o intr-un șanț. Am avut noroc ca ca nu era prapastie. Dintre lucrurile pe care vrei sa le experimentezi pe un munte in America Latina, pe un drum forestier intr-o zona fara semnal la telefon, scosul unei mașini de 2 tone jumate dintr-un șanț e pe ultimele locuri. Cum am invațat la facultate, primul pas este “etapa de inspecție vizuala”, care a relevat urmatoarele: capota nu se inchidea, bara din fața era rupta, radiatorul indoit dar nu curgea nimic din el, șocul s-a resimțit puternit și-n habitaclu și consola centrala era sarita din locul ei. Aplicand tehnici de Dacie 1310 – cațiva pumni și picioare pe partea cealalta – am reușit sa indreptam cat de cat mașina. Mai puțin bara din fața, din care am scos o bucata și am bagat-o in portbagaj ca sa putem inchide capota și am declarat mașina “ca noua”. Partea nasola a fost ca butonul de la aerul condiționat a cazut in interiorul bordului și era mai greu de pornit. Ne-am pregatit pentru o discuție interesanta la agenția de inchirieri auto și am pornit la drum. Vorba aia, boieria și prostia cu mare cheltuiala se țin. Iar cand conduci prin Costa Rica o mașina din care-ți cad șuruburi la frane și deschizi aerul condiționat cu coada de la furculita, nu ești chiar boier. Alta idee cu care trebuia sa ne obișnuim

Dupa o scurta oprire la secția de Poliție, cu care ne-am ințeles prin semne, am ajuns in Montezuma, un satuc pe coasta de vest, la Pacific. Iar cand zic sat, o fac cu mare indugența, Montezuma find de fapt o intersecție de 3 strazi. Harta Cum in afara de yoga, pictat sau impletit brațari cu aia de la yoga or stat la singurul bar din stațiune (fara aia de la yoga ca berea are gluten) nu prea era mare lucru de facut, am hotarat sa mergem la scufundari, in Isla Tortuga. A fost cea mai dubioasa operațiune de diving pe care am vazut-o vreodata. Totul improvizat, nu se respecta nici cea mai mica norma de siguranța. Eu am reșit inclusiv sa ma tai la mana in BCD in timpul primei scufundari, așa ca nu am mai intrat la a doua. Dupa scufundari am fost sa luam masa pe insula și am stat cateva ore la plaja. In timpul mesei au venit niște iguane sa vada daca prind și ele ceva, dar sunt destul de sperioase și n-am reușit sa ma aproprii prea tare de niciuna. Dupa ce ne-am intors acasa și am lenevit in hamac și stat pe plaja. Frumos orașel pentru deconectat.

Isla Tortuga

Invitați nepoftiți la pranz

Tamarindo a fost ultima destinație de pe lista. Un oraș de surferi, foarte popular in randurile turiștilor americani. Aici am stat mai mult la plaja, am fost abordați de instructorii de surf – foarte polivalenți: “come here man, this is the best school in town” și cand treceam mai departe fara sa fim interesați: “there’s ganja“. Orașul este foarte frumos, dar foarte turistic: toți oamenii de pe strada erau fie turiști, fie incercau sa vanda ceva turiștilor. Tot aici am avut și prima intalnire cu sistemul medical din Costa Rica, cand unul dintre noi a avut o alergie și am fost la un doctor care parea scos din desene animate, cu un borcan de gel in cap. Data find influența americana, trebuie sa ai grija ce comanzi și in ce cantitați la restaurantele din Tamarindo, altfel te trezești cu un kil de clatite in farfurie (nu mi-a parut neaparat rau).

La plaja

Dupa 2 zile petrecute pe la plaja, am luat-o inapoi spre San Jose, sa prindem zborul de Guatemala. Dar asta e alta poveste.

Latest news

- Advertisement -

Related news