Viata de doctor in Romania si in Germania

0
170

In total am plecat 9 medici rezidenti acolo si numai unul a ramas, fiind silit de faptul ca semnase contractul inainte de aceasta ” perioada de proba” pe care noi am parcurs-o acolo.

In urma interviului care a avut loc in Romania, am stabilit un salariu, faptul ca eu si sotul meu (si el doctor) sa lucram in acelasi spital (sau macar la spitale apropiate ca distanta), aranjamente de asigurare de cresa pentru copil si multe altele. Odata ajunsi acolo, dupa efectuarea acestei “probe in spital”, ni s-a spus ca numai unul dintre noi poate lucra in clinica respectiva (existand un singur post), iar celalalt poate sta acasa cu copilul, pentru ca nu ne pot asigura nici cresa. Unui alt coleg venit cu noi i s-a spus la sfarsitul perioadei de proba ca nu i se mai poate oferi decat cca. jumatate din salariul promis in tara. Altor colegi li s-a cerut tot la sfarsitul acestei perioade de proba sa lucreze pe o alta specialitate decat aveau initial. Unui alt cuplu de doctori (ca si noi) au cerut ca amandoi sa lucreze cu jumatate de norma (si evident jumatate de salariu). Acestea au fost motive principale pentru care ne-am intors in tara majoritatea dintre noi.

A contribuit desigur si faptul ca stagiul efectuat in clinica respectiva nu ne-ar fi fost recunoscut in Romania. Daca am fi vrut sa efectuam rezidentiatul in totalitate in Germania, nu am fi putut face in clinica respectiva decat maxim doi ani, dupa care ar fi trebuit sa cautam post la un alt spital pentru a continua rezidentiatul. Iata de ce, in Germania, majoritatea medicilor raman rezidenti o perioada mult mai mare de timp decat ar dura un rezidentiat la noi in tara.

De ce as fi ramas acolo?

In Germania exista un respect foarte mare pentru profesia de medic. Acolo pacientul nici macar nu intreaba medicul cu privire la schimbarile de tratament care i se fac sau ce anume i se administreaza. Exista o incredere oarba in medici si nimeni nu contesta o decizie medicala. Pacientul, odata ajuns in spital nu vrea decat sa primeasca tratament, nu se plange de conditii (nici nu are de ce), nu contesta deciziile medicului, nici macar nu pune intrebari referitoare la tratamentul sau si nu se revolta ca nu a primit biletul de externare la vreo ora anume. Doctorul explica pacientului din proprie initiativa starea sa si conduita terapeutica ce i se aplica.

Acolo medicul pleaca in mod constant din spital la 9.00 seara, pentru ca, pe langa munca efectiva de medic (diagnosticarea, tratarea si urmarirea pacientilor) face si munca efectuata la noi de asistentele medicale (face injectii intravenoase, recolteaza sange, pune perfuzii). Toate aceste activitati (inclusiv diagnosticarea si tratarea pacientilor) sunt lasate in seama medicului rezident, care apeleaza la medicul specialist numai in cazuri exceptionale. De aceea se spune ca acolo se invata mult mai bine decat aici pe perioada rezidentiatului (ca sa tratezi singur, trebuie sa inveti). In Romania, medicul rezident nu face altceva decat sa ia seama la indicatiile medicului specialist, iar uneori, daca indrazneste sa ia vreo initiativa, este mustrat.

In ceea ce priveste mediul de lucru, nu am absolut nimic de reprosat. Am colaborat exceptional cu colegii mei nemti si cu superiorii. Conditiile din spital sunt excelente, atat pentru pacienti, cat si pentru medici. Pentru mine, lucrul in Germania a fost o experienta extraordinara, pe care n-am s-o uit niciodata.