Sindromul de stres posttraumatic

Sindromul de stres posttraumatic (SSTP) este o boala mentala de care sufera anumite persoane in urma unor experiente socante de orice tip. Boala depinde de intensitatea cu care o persoana reactioneaza din punct de vedere psihologic si fizic la astfel de evenimente, iar efectele ei pot fi de multe ori de lunga durata. In general un numar destul de mic de persoane pot avea parte de evenimente oribile fara sa resimta multa teama, insa majoritatea oamenilor reactioneaza cu sentimente de disperare si teama in astfel de cazuri. Cu mult timp in urma boala a fost numita nevroza de razboi sau soc de transee. Ea apare la persoanele care au suferit traumatisme psihice grave datorita razboiului, unor catastrofe naturale, abuzuri sexuale, abuzuri fizice, lupte, crime sau alte evenimente violente.

Statisticile au aratat ca o mare parte din veteranii razboiului din Vietnam au suferit de sindromul de stres posttraumatic, iar jumatate dintre acestia continua sa mai fie afectati si astazi. De asemenea femeile agresate au suferit de aceasta afectiune la scurta vreme dupa eveniment. Copiii care sufera anumite traume personale din partea unui membru din familie sau alta persoana straina, sau daca asista la scene de violenta in familie, pot prezenta aceasta boala mentala.

Simptomele sindromul de stres posttraumatic:

Copiii isi amintesc fragmente din evenimentul traumatic si isi exprima teama prin mimarea unei actiuni in mod repetat. Pot avea vise recurente care fac referire la evenimentul violent suferit. Comportamentul copiilor mici este agitat, au dificultati de concentrare sau de regresie in dezvoltare, din punct de vedere al limbajului si controlului sfincterian. Apar stari de nervi, izbucniri de furie, insomnii, cosmaruri si vise traumatice. Persoana devine hipervigilenta, are o preocupare excesiva fata de posibilele amenintari inca necunoscute. Poate fi incapabila de a reactiona la persoanele din jur. Sufera intens cand este expusa la un eveniment ce aminteste de cel care i-a provocat trauma fizica sau psihologica. Persoana in cauza isi pierde speranta in viitor de a avea o cariera, o familie sau chiar de a trai pana la adanci batraneti. Are dureri cronice, cefalee si sufera de colon iritabil. Persoanele bolnave pot suferi si de alte probleme fizice – depresie, fobii, abuzuri de droguri, atacuri de panica.

Boala este cu atat mai grava cu cat evenimentul violent a durat mai mult si persoana a suferit din cauza lui timp mai indelungat, dar si de cat de intense au fost senzatiile de neajutorare, groaza si teama. Un bun exemplu este cel al unor copii care au suferit in mod repetat abuzuri familiare sau au asistat mereu la scene de violenta in familie. Alti factori de risc care determina aparitia bolii la copii sunt: separarea timpurie de parinti, anxietatea, abuzurile suferite in perioada copilariei, expunerea la anumite traume psihice. Toate acestea creeaza stari de teama intensa ce pot leza portiuni din creier (dupa cum au concluzionat cercetatorii) si contribuie la aparitia unor simptome de sindrom de stres posttraumatic – insomnii, vigilenta excesiva, crize de nervi si furie.

Metode de tratament:  

Medicul de specialitate va pune diagnosticul pe analiza anamnezei bolnavului, care va cuprinde: realatarea evenimentelor, simptomele recente, experientele educationale si din copilarie, relatiile de la locul de munca sau cu persoanele din jur.

In cele mai multe cazuri medicul prescrie medicamente antidepresive si tratament psihoterapeutic. Pacientul va participa la grupuri de sprijin, la care pot fi prezenti uneori si membrii familiei, care au scopul de a-l face sa-si expuna sentimentele in fata altor persoane care au avut experiente asemanatoare.

Exista si o serie de tratamente alternative prin care se combate anxietatea si alte simptome caracteristice bolii. Dintre acestea fac parte: biofeedbackul, masajul, terapia cu miscari oculare, acupunctura.

Prin psihoterapia de grup sau individuala se urmareste ca pacientul sa-si reaminteasca detaliile evenimentelor si astfel sa-si exprime suferinta si sa-si poata relua viata. In cazul copiilor, psihoterapia se realizeaza si prin terapia prin joc.

Biofeedbeckul EEG este o metoda prin care pacientul probeaza reeducarea functionarii neurologice a creierului sau. Studiile au aratat ca multi veterani de razboi si-au ameliorat simptomele bolii si unii chiar s-au vindecat complet. Persoana in cauza este legata la aparatul EEG si va asculta anumite unde cerebrale generate intr-o anumita cantitate si cu o anumita intensitate si va invata sa le modifice in moduri care ii vor influenta comportamnetul si sentimentele. Pentru obtinerea unor beneficii permanente sunt necesare cel putin 30 de sedinte.

Masajul ajuta in cazul persoanelor care sufera de stres si anxietate, dar nu este indicat celor care au fost abuzate fizic. Intotdeauna masajul trebuie facut cu miscari blande si de o persoana autorizata si cu experienta.

Terapia cu miscari oculare reprezinta un tratament nou cunoscut sub numele de Desensibilizare si Reprelucare prin miscari oculare (DRMO). Prin acest tratament pacientul trebuie sa vizualizeze o imagine ce induce suferinta, care tine de evenimentul traumatizant si in acelasi timp trebuie sa urmareasca doua degete pe care medicul terapeut le declanseaza in campul sau vizual de la o margine la alta. La fiecare set de miscari pacientul trebuie sa comunice sentimentele sau amintirile uitate. Procedura se repeta, iar sedinta dureaza o ora si jumatate. S-a constatat ca aceasta terapie a dus la ameliorari spectaculoase la 90% din cazurile tratate.

Acupunctura combinata cu psihoterapia poate ajuta in ameliorarea reactiilor de teama exacerbata si in reducerea viselor traumatice.

Latest news

- Advertisement -spot_img

Related news