În weekend am pus mâna pe un Go Pro Hero de la serviciu şi l-am montat pe ghidonul de la bicicletă. Am dat o tură de pe Occidentului (zona Matache) până la Unirii. Am prins trafic lejer, fiind sâmbătă, şi cer cam întunecat. Aşa că filmarea nu e la fel de spectaculoasă ca a celor din filmuleţele de prezentare de pe site-ul oficial Go Pro.
Bine, nu-s nici eu mare zmeu. Dar ceva tot a ieşit. Mi-a plăcut stabilitatea camerei şi mai ales wide-ul pe care îl scoate. Bucureştiul pare mai impunător decât este, iar ride-ul pe care l-am dat iese pe alocuri mai periculos decât a fost el în fapt 🙂
Promit să vă mai dau soare toamna asta şi maşini mai multe printre care să fac slalom.