Antrenamentele grele din cadrul emisiunii „Dansez pentru tine” duc vedetele la capatul puterilor. Pentru a indeplini dorintele partenerilor, Ilinca Vandici, Sore, Ruby si Elena Ionescu trec prin antrenamente infernale. Iata cum se mentin insa vedetele.
„Mănânc pui la grătar cu orez şi salată verde sau peşte cu cartofi natur sau muşchi de porc şi legume la grătar. În rest, ronţăi migdale, alune, seminţe de in, mere, nectarine, portocale. Iau multivitamine, aspirină efervescentă şi beau cât mai multe ceaiuri cu miere şi lămâie. Nu am febră musculară, dar am făcut o întindere la piciorul drept, acum, cu o zi înainte de concurs… Nu am slăbit deloc, mă hrănesc sănătos, la ore fixe”, a spus, pentru Click!, Ilinca Vandici.
„La început a fost foarte greu. Mă dureau braţele atât de tare, încât era un efort în plus să ţin microfonul în mână în timpul concertelor. Acum am intrat într-un ritm, durerile musculare nu mai sunt aşa de mari. Mă tem să nu alunec pe ring sau să mă accidentez. Apoi, mă mai gândesc să nu ratez cumva vreo mişcare din cauza faptului că mă sperie alunecatul. «Dansez pentru tine» e cea mai bună cură de slăbire! Până acum am dat jos 3 kilograme. Pe lângă asta, forma mea fizică s-a îmbunătăţit vizibil„ a spus Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, pentru Click!
„Nu prea apuc să mănânc organizat, pentru că repet de la 08.00 dimineaţa până la 21.00 seara. Febra musculară îmi dă serioase bătăi de cap, dar cel mai tare mă dor tălpile. Încă nu am luat vitamine şi mănânc aceleaşi lucruri ca şi până acum. Atunci când prind însă un moment în care pot să dorm, dorm oriunde, nu contează unde mă aflu”, a mărturisit Ruby, pentru Click!
„Mama ne aduce un coş cu de toate în fiecare zi, vrea să mâncăm sănătos şi mult! Deşi am mâncat mai mult ca niciodată, am slăbit 3 kg de când am început. Febră musculară am avut în primele zile, însă acum am doar mici dureri de spate, de pe urma prizelor spectaculoase, însă în rest sunt bine, hotărâtă să-l ajut pe Dark, partenerul meu. Frică nu îmi mai e, Bogdan Boantă mi-a demonstrat că nu există limite” povesteste Sore pentru Click.