Un Frankenstein al secolului XXI

Am citit toate cele trei carti ale lui Smythe (The Testimony, The Explorer si The Machine) intr-un interval de numai citeva luni si trebuie sa marturisesc ca rar mi-a fost dat sa intilnesc un scriitor care sa ma faca sa ma simt atit de inconfortabil. Cu toate acestea, nu regret deloc ca am citit povestile spuse de acest autor, o voce extraordinar de tinara si cu totul speciala a literaturii speculative actuale.

Dupa cum aflam inca de pe coperta, povestea din The Machine este un soi de Frankenstein pentru secolul XXI. Victor, un fost soldat combatant in bataliile din Orientul Mijlociu, revine acasa in Marea Britanie si intra intr-un program guvernamental pentru eliminarea amintirilor neplacute si traumatizante din timpul razboiului. Victor si Beth, sotia lui, spera ca acesta, odata cu disparitia amintirilor distrugatoare si inlocuirea acestora cu altele inofensive, va redeveni omul care a fost inainte de plecare. Numai ca, la scurt timp dupa terminarea ședințelor de extragere a acestor amintiri, Victor, alaturi de alti voluntari, intra intr-o coma care le lasa trupurile doar niste carcase goale, care arata identic cu cele dinainte, dar in care nu mai locuieste nici un gind. Beth nu se impaca insa cu faptul ca Victor este o leguma intr-un azil, cumpara o Masina si incerca sa-i reintroduca  amintirile ce i-au fost extrase, sperind ca astfel sotul ei sa redevina, daca nu barbatul tandru si cald de dinainte de razboi, macar acela – traumatizat si violent, dar viu – de dupa revenirea acasa.

Numele de Victor – identic cu al protagonistului romanului lui Mary Shelley – este inselator, pentru ca, de fapt, eroul povestii lui Smythe este monstrul, pe care omul de stiinta, adica Beth, incearca sa-l refaca din bucati. La fel ca si Frankenstein, nici The Machine nu este de fapt un roman horror clasic, despre monstrii din jurul nostru, ci mai degraba un roman science fiction in toata puterea cuvantului, un roman despre rolul si locul stiintei in viata noastra, despre tehnologie si asumarea responsabilitatii, despre monstrii care salașluiesc intre conexiunile fiecaruia dintre neuronii nostri.

The Machine este un fel de frate mai destept – si mai urit – al filmului Eternal Sunshine of a Spotless Mind. Numai ca, daca pelicula creata de Charlie Kaufmann vorbea in primul rind despre iubire, despre experientele placute si neplacute dintr-o relatie, despre amintirile pe care aceste experiente ni le imprima si care ajung sa ne defineasca, The Machine este o creatie mult mai intunecata, pentru ca patrunde mult mai adinc in psihicul uman, ajungind pina in locurile unde abisul se uita inapoi la cel ce-l scruteaza: cele doua personaje principale, dar mai ales noi, cititorii. Pentru ca spre sfirsitul cartii, Anglia distopica, in descompunere, nu este singura care se prabușește incetul cu incetul, ci si mintea lui Beth, minte in care am ajuns sa fim atit de prinsi, incit cu greu ne vom putea desprinde de revelatiile, cosmarurile si atmosfera opresiva in care The Machine ne scufunda.

Nu cred ca voi putea vreodata spune despre o carte de-a lui Smythe ca mi-a placut la nebunie, dar voi reveni mereu si mereu la scrierile lui, pentru ca au o putere intunecata de seductie cu totul speciala si pentru ca sint diferite, atit intre ele cit si fata de ceea ce se scrie in mod obisnuit in literatura speculativa. As vrea ca mai multe dintre scrierile de science-fiction sa fie atit de intunecate, sufocante, sinistre si claustrofobe.

Latest news

- Advertisement -spot_img

Related news