Mă întreb asta de mult: de ce majoritatea bicicliştilor pe care îi văd în Bucureşti merg pe lângă pista de bicicletă chiar şi atunci când nu sunt obstacole montate pe ea?
O explicaţie ar fi faptul că marcajele de pe pistele de la noi sunt făcute în aşa fel încât te zgâlţâie, ca şi cum ai lua-o prin gropi. Alta ar fi că, uneori, sunt trasate în aşa fel încât, în curbe, unghiul este prea strâns pentru a permite o curbă luată fără o frână drastică. Alta ar fi că pistele te-ar obliga uneori să intri prin crengi de copaci, boscheţi sau alte ierburi.
Care este adevărul?
