Aceasta este o poveste cu un biciclist bătut pentru că a îndrăznit să ridice nişte ştergătoare de parbrize ale unei maşini parcate pe pista de biciclete.
Namila ochelaristă (1.70) făcea slalom printre nenumăratele maşini parcate pe pista pentru biciclete. La intervale regulate bruta cobora de pe bicicleta (pliabilă) şi se transforma în pieton. La un moment dat zări prada: o maşină simpatică, parcată cu câteva secole în urmă de strămoşii unui proprietar de magazin de biciclete (aceasta este doar o coincidenţă bizară şi nefericită) din apropiere. Palma musculoasă se deschise larg şi ridică ştergătorul maşinii, care scoase un urlet de durere ruginită, umplând trotuarul cu zeci de flori de tei care o ninseseră de pe la începutul verii. Ştergătorul refuză să se dea ridicat şi cu un zgomot cauciucat se trânti leneş înapoi pe parbriz. Un vecin, VECINUL, zări gestul perfid al brutei ochelariste, muşchii i se umflară pe piept stânga-dreapta şi se aruncă neînfricat în calea bicicletei fără să se mai gândeasca la riscurile tamponarii cu o maşinărie de asemenea dimensiuni. Pumnul său încercă să acroşeze scăfârlia ochelaristului, dar acesta eschivă scurt pentru că bicicleta decise să se prăbuşească într-o baltă din vecinătatea magazinului de biciclete (fatalitate: La Bicla Loca!). VECINUL nu se lăsă influenţat de prăbuşirea în stradă a calului cu tot cu călăreţ şi se înscrise în urmărirea lor pe carosabil. Mai avea puţin şi putea să dea lovitura de graţie. LOVITURA. Când…
Dintr-o dubă din apropiere se năpustiră ca să facă ordine 3 jandarmi. Cei doi au fost depuşi lângă dubiţă şi le-au fost întocmite amenzi dupa măsura faptelor descrise mai sus. Bruta ochelaristă încasă o amendă usturătoare pentru tulburarea liniştii publice. Se resemnă la gândul că valoarea amenzii era infimă pe lângă rezultatul potenţial al acţiunii răzbunatoare a VECINULUI.
Din senin în proximitatea dubei apărură două siluete cu iz vamaiot. Bruta ochelaristă simţi brusc apropierea unei disonanţe cognitive. Unul dintre cei doi era stră-stră-stranepotul celui care parcase maşina pe pista de biciclete şi încerca să culeagă împreună cu un poliţist (în civil!) datele bestiei ochelariste care îndrăznise să atinga ştergătorul strămoşesc. Cei doi se burzuluiră la prietena ochelaristului care fotografiase maşina parcată pe pistă şi, dintr-o coincidenţă nefericită şi inexplicabilă, pe ei, prietenii de nedejde ai Biclei Loca meşterind ceva la maşină. Mai mult, i-au rugat pe jandarmi să o oblige să şteargă acele fotografii. Jandarmii răspunseră plictisiţi şi cam tehnic că e liber oricine să facă fotografii dintr-un spaţiu public. Spre un obiectiv aflat pe spaţiul public.
Epilog: pe pagina de Facebook a magazinului La Bicla Loca a apărut în dimineaţa următoare un mesaj înduioşător care a aşezat asupra situaţiei un parfum de confuzie – maşina de pe pista nu aparţine strămoşilor proprietarului, ci VECINULUI. Proprietarul magazinului dezminte acuzaţia (inventată de el) că l-ar fi bătut pe biciclistul ochelarist. O întrebare naivă se naşte în mintea unei vrăbii care asistase de pe creanga unui tei la toata tărăşenia: a cui e, până la urmă, maşina parcată pe pistă? Dacă nu e a propietarului magazinului, de ce amicii lui umblau după probe care să demonstreze câinoşenia biciclistului (e vorba de principiul solidarităţii pe bază de vecinatate?)? Şi dacă nu e în nici un fel implicat, de ce dă nişte lămuriri cu privire la o situaţie care (spune el) nu-l priveşte? La final, înainte să zboare în cartier, vrabia se mai întrebă ceva: dacă VECINUL urăşte bicicliştii şi bicicletele şi le pune maşini în cale fix înainte de magazin e asta o situaţie bizară pentru un proprietar de magazin de biciclete?
