Când mi s-a furat bicicleta pe 12 noiembrie (într-o sâmbătă seara) anul trecut, nu-mi mai făceam speranţe să o găsesc vreodată. Cu tot cu declaraţia dată la poliţie, cu faptul că era, totuşi, o bicicletă refăcută cap-coadă, cum nu găseşti alta în Bucureşti. După câteva săptămâni am şi renunţat la gândul că o voi mai recupera altfel decât printr-un noroc chior. Până când primesc un telefon acum o săptămână şi ceva de la Doru. Era vorba despre un noroc chior.
Care-mi spune că a dat peste ea într-un beci. Scurt şi la obiect: a mers să îşi facă o copie la nişte chei pe Mendeleev, aproape de Romană, de unde mi se furase mie bicicleta. Unde stă un nene la un subsol care, când i-a văzut bicicleta, l-a întrebat dacă nu e interesat de încă una la fel. El zice că da, fără să ştie de ce revelaţie va avea parte. Îl cheamă pe Claudiu (personajul central al acţiunii) de peste drum. Vine Claudiu de la el de-acasă, deschide beciul, ce era peste drum de chichineaţa de copiat chei (pe partea stângă, cum mergi spre Piaţa Amzei). Vede bicicleta, se uită la butucii Dia Compe şi o recunoaşte instant.
Cu bucurie în suflet mă sună Doru. Era seară, eram la MŢR la o bere, îmi spune că are o veste pentru mine. Îmi zice ce şi cum şi nu se rabdă să nu dea o tură până la MŢR să îmi spună prin viu grai care e povestea. Ar fi luat-o pe loc, dar n-avea la el 4 milioane cât cerea Claudiu (Doru a negociat de la 5 milioane şi a scos-o la 4). I-a zis să o ţină.
Am mers şi eu ziua următoare, m-am văzut cu Claudiu, dar zicea că nu are cheile de la beci, că sunt la şeful lui. Aşa că nu am luat-o. Credeam că a devenit suspicios şi că nu vrea să o mai dea, aşa că am dat o fugă şi până la secţia de poliţie de pe Lascăr Catargiu. Toate experienţele anterioare cu poliţia, ale mele şi ale prietenilor mei, când vine vorba de biciclete furate, au fost fără rezultat, aşa că nu-mi puneam mari speranţe.
I-am zis, totuşi, lui Victor, poliţistul în tură, după cum urmează: dacă mă duc şi vreau să îmi răscumpăr bicicleta de la Claudiu, iar el nu vrea să mi-o dea înapoi de bună voie, pot să apelez la poliţie pe baza plângerii făcute în noiembrie? Asta în condiţiile în care nu am vreun act pe ea sau vreo serie notată. Victor, un poliţist tânăr şi prietenos, îmi zice că da, dar mă roagă să urc cu el la etajul trei, în birou şi să îi povestesc ce şi cum.
Îi zic de unde mi s-a furat, de nenea de la copiat chei. Victor pune mâna pe telefon şi sună. Îl sună, ca să fim înţeleşi, direct pe nenea de la chei. În tot acest timp eu mă uitam la o bicicletă Focus de vreo 30 de milioane, recuperată şi ea de poliţie, care stătea rezemată de perete, în aşteptarea stăpânului. El nu ştie, cel mai probabil, că a fost recuperată, poliţia nu are cum da de el.
Zice poliţistu la telefon: “Nea Mihai, dacă îl vezi pe vecinu ăla, cum ziceai că îl cheamă? Claudiu! Care are o bicicletă furată în beci, peste drum de ma-ta. Dacă îl vezi, spune-i să vină cu ea la secţie”. Am rămas oarecum mască, el insista că e important să găsim bicicleta, mi-am dat seama că pe urmele hoţului se va ajunge mai greu.
Au mai trecut câteva zile, c-a venit weekendul (cel care a trecut), apoi Victor a avut o zi off de la job, apoi a uitat el să mă sune. Mi-a zis că bicicleta e recuperată, că mai trebuie un ok de la procurorul de caz (există aşa ceva, şi e de folos atunci când nu ai acte doveditoare, am aflat).
Azi, în fine, m-am dus, după ce Dan, un alt poliţist, m-a sunat să îmi spună că pot să o recuperez. Dan e la fel de tânăr ca Victor, ne ştim din noiembrie, când m-a pus să scriu declaraţia de furt şi când m-a însoţit la locul faptei unde nu am mai găsit decât niţică pilitură de fier, cât pentru suspans. Am urcat şi cu el în biroul de la 3, lumea se pregătea de plecare, era 4 şi ceva, mai erau două colege şi un coleg, se asculta muzică de weekend la radio, Focus-ul tot acolo era, doar că de data asta era proptit şi Allegro-ul meu de el.
Am verificat-o cu atenţie, încă mai ţinea aer în roţi. Aveam mai mult decât orice o nedumerire: de ce să furi o bicicletă ca asta? Single speed, fixed gear, pe care nu se pot da mulţi prin Bucureşti. Trece aşa de neobservată, jupuită toată de vopsea cum e ea. De ce să te chinui cu un flex, cu un portar de scară de bloc, cel mai probabil complice, cu un Claudiu, care să spună că el o are de la un anume Aurel care i-a lăsat-o pentru 50 de lei şi care i-a spus că se întoarce după ea, dar nu s-a mai întors?
Nu au cum să îl scoată ţac pac vinovat pe Claudiu, îmi explică Dan. A venit, aşa cum i-a spus Victor, cu bicicleta la secţie. Fără antifurtul tăiat şi cu nişte urme de flex pe cadru, a reuşit nu numai să dea seria ştanţată în oţel la o parte, dar a şi găurit toată ţeava, până în tija de la şa. A dat şi o declaraţie analfabetă, iar acum e verificat, îmi zice Dan, dacă are sau nu cazier.
Care s-a lăsat şi pozat alături de ea, i-am explicat că nu-s mulţi poliţişti care recuperează biciclete şi că vreau să-l dau exemplu, chiar dacă e în civil. Şi căruia îi mulţumesc. Lui şi colegului Victor.
V-am spus povestea asta ca să ştiţi că se pot recupera din când în când biciclete furate în Bucureşti. Una la o mie, dar se recuperează. Eu sunt un norocos, sper să fiţi şi voi când păţiţi de-astea. Până atunci, nu lăsaţi niciodată bicicleta legată aiurea. Cu orice antifurt ar fi pe ea, se fură. Claudiu a fost mai prost decât restul şi e deocamdată doar cu o muscă pe căciulă. Poate va fi prins, poate nu. Eu m-am declarat în continuare parte vătămată şi aştept să iau de la cineva care se dovedeşte făptaş (nu îmi fac iluzii că se va întâmpla foarte curând asta) cei 150 de lei, cât a costat antifurtul.
