Comenzi pe care cainele tau ar trebui sa le stie

Acum ca esti fericitul stapan al unui caine pe care ti-l doreai de mic, ai cateva responsabilitati. Pe langa hranirea si ingrijirea corespunzatoare a micutului tau prieten, sunt necesare si cateva trucuri de dresaj. Un caine dresat nu numai ca este mai ascultator, insa il vei putea feri impotriva anumitor pericole si iti poate face viata mai usoara.

Insa pentru ca patrupedul tau sa invete comenzile despre care vom vorbi in continuare, trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare sau sa ceri ajutorul unui dresor profesionist. Iata cateva comenzi pe care cainele tau ar trebui sa le stie!

NU. Este una dintre cele mai usoare comenzi si prima pe care cainele tau trebuie sa o invete. In acest fel va stii cand nu are voie sa faca ceva, cum ar fi sa rontaie mobila sau papucii tai preferati. In mod normal, la auzul unui NU hotarat din partea ta, cainele ar trebui sa se opreasca din orice face.

Stai. Din nou o comanda destul de usoara, care iti va invata patrupedul sa stea cuminte chiar daca tu te indepartezi cativa metri de el. Este o comanda foarte importanta deoarece atunci cand ii spui sa stea, ar trebui sa se opreasca si se “incremeneasca”. In acest fel ai putea preveni chiar si accidentarea animalului atunci cand vrea sa treaca strada.

La pas. Un caine calm, docil si ascultator va cunoaste intotdeauna comanda “la pas”, adica mersul pe langa stapan, in acelasi ritm. Chiar daca este o comanda usor mai grea de invatat, mai ales daca patrupedului nu ii place lesa sau smuceste la inceput, orice caine ar trebui sa o cunoasca. In acest fel il vei putea plimba prin parc fara sa iti fie teama ca fuge sau se indeparteaza foarte mult de tine.

Sa isi cunoasca numele. Vei rade, insa chiar daca prietenul tau cel mai bun cu patru picioare stie ca pe el il chemi atunci cand strigi “Grivei!”, este posibil sa nu aiba chef sa te asculte. Sunt foarte multi caini, care uita cine este stapanul haitei (tu ar trebui sa fii acela) si care ignora pur si simplu atunci cand il strigi si il chemi la tine. Este foarte important ca animalul sa lase balta orice face si sa vina atunci cand este strigat.

Sa nu accepte mancare de la straini. Este una dintre cele mai importante comenzi de dresaj pe care cainele tau le-ar putea invata. Chiar daca este o adevarata provocare sa faci un caine sa nu ia in gura mancarea pe care o gaseste pe jos sau care ii este oferita de persoane straine, acest lucru l-ar putea salva, deoarece sunt foarte multi oameni care pur si simplu ar otravi un caine. Invata-ti cainele ca are mereu hrana acasa si ca are voie sa ia mancare de la altcineva doar cu acordul tau. I-ar putea salva viata!

Latest news

- Advertisement -spot_img

Related news