Dupa cartea de fata, pot confirma ca K.J. Parker este o scriitoare de fantasy atipica. Si ma refer nu doar la enumerarile aproape nesfirsite si detalii (extrem de) tehnice, ci si la stilul sau aparent molcom care se concentreaza in primul rind pe personaje si abia apoi pe actiune. Intorci fila dupa fila si personajele principale capata noi nuante, iar povestea curge dupa o logica intrinseca (deloc fortata). La sfirsit ramii cu acelasi gust amar ca in prima parte a trilogiei. Ba chiar si usor nauc si, de ce nu?, dezgustat, din cauza faptului socant petrecut/dezvaluit in ultimele pagini.
Ca si in Colours in the Steel, Bardas Loredan pare un erou clasic. Aproape tot ce cugeta si infaptuieste se ghideaza dupa un manunchi (deseori rudimentar, ce-i drept) de principii morale. De exemplu, chiar daca cei doi frati de la ferma parinteasca i-au cheltuit prosteste si nesabuit muntii de bani cistigati de el in Perimadeia riscindu-si viata aproape tot timpul, Bardas Loredan se ofera sa ii ajute din nou, de aceasta data punind la bataie nealterata sa pricepere in ale vietii de la tara. Mai mult, in numele acelorasi principii morale, regula “familia pe primul loc” este incalcata atunci cind respinge dragostea frateasca (declarata mereu fatis) a lui Gorgas Loredan, lucru de inteles avind in vedere faptele oribile savirsite de acesta in trecut: de la omorirea tatalui lor si incercarea nereusita de a-i ucide pe Bardas si Niessa, pina la deschiderea din interior a portilor orasului Perimadeia in fata razbunarii lui Temrai.
In The Belly of the Bow, Bardas este pus pe acelasi palier al importantei cu Gorgas si Niessa Loredan, intentia lui K.J. Parker fiind de a scoate in evidenta intreaga familie Loredan. Sub presiunea intereselor si afectiunii acestora, Bardas cedeaza. De aceea, ca motivatie, acel gest al sau socant pare de neexplicat daca este scos din contextul acestei carti si limitat doar la evenimentele din Colours in the Steel.
Joaca scriitoarei de-a moralitatea folosind lumini si umbre continua si cu Gorgas Loredan. Gorgas are doi copii adorabili si o sotie care si pe care o iubeste in ciuda infidelitatilor. De asemenea, el se afla in relatii cel putin cordiale cu Niessa, sora care pare sa il fi iertat pentru cele comise cindva. In plus, incearca sa obtina impacarea nepoatei sale (fata Niessei) cu Bardas. Totul pentru dorinta de a avea o familie extinsa in care faptele rele au fost sterse complet cu buretele. A cauta mintuire din partea rudelor, chiar cu pretul unor noi fapte abominabile (indreptate impotriva celorlalti), este un deziderat subred pentru ca morala este relativa intr-o lume lipsita de religii.
Insa Gorgas nu invata acest lucru nici cind este cintarit cu aceeasi masura. Constata pierderea ingrozitoare suferita, o accepta, nu cu seninatate, insa reuseste sa treaca peste ea, din nou in numele unei familii fericite, pline de iubire. A intoarce si celalalt obraz, indiferent de situatie, poate avea conotatii hidoase, contrare intentiei initiale, si aceasta este prima idee pe care K.J. Parker vrea sa ne-o transmita.
Contrastul oferit de familia Loredan este intens pentru ca toate celalalte personaje secundare gindesc si actioneaza obisnuit (judecind dupa standardele societatii umane actuale). Aici, chiar si razboiul este un act banal, pentru ca ia nastere din motivatii normale si previzibile. Violenta nu este niciodata gratuita pentru ca are mereu in spate interese. Iar interesele intr-o lume atee au nevoie de cel mult o pojghita morala – primeaza, cu orice pret, iubirea fata de familie/comunitate si bunastarea materiala/spirituala. Astfel, conflictele sint justificate prin prisma tuturor partilor implicate. Insa, un conflict, daca nu imparte in buni si rai si/sau daca nu are cauze si efecte surprinzatoare/morale, risca sa devina o insiruire de momente de actiune lipsita de dramatism.
Iata de ce K.J. Parker accentueaza latura lor formala. Conflictele armate nu au loc la scara mare: viata fiecarui soldat conteaza, iar abilitatile conducatorilor sint exploatate la maximum. Asta nu inseamna ca nu avem fragmente epice – ele sint date de raportul disproportionat de forte care, paradoxal (datorita conditiilor tactico-strategice), nu inclina definitiv sortii de izbinda intr-o parte anume.
Din citeva puncte de vedere, The Belly of the Bow nu este ceea ce asteptam dupa Colours in the Steel. Nu ma refer la calitatea scriiturii, care a ramas constanta, ci la turnura pe care o iau evenimentele si mai ales la noile trasaturi de caracter pe care ni le arata personajele principale. Daca prima carte a trilogiei inducea stari melancolice, The Belly of the Bow iti lasa un gust amar. Uneori, ca sa simti trebuie sa te doara.
