Ciclop te invită la prima lui petrecere din afara curții

Știu că seara se lasă frigul și că uneori ne apucă regretul că suntem la terasă cu bicicletele, dar de câteva săptămâni, zilele sunt al naibii de frumoase și nici un biciclist nu mai are scuze să plece de acasă fără bicicletă. Dragilor, sezonul se deschide oficial cu un party dedicat celor care sărbătoresc că au descoperit o minune, bicicleta de oraș. Și lucrurile nu se întâmplă oricum, ci cu mare răsfăț: cel mai simpatic magazin de biciclete: Ciclop, la prima lui petrecere în afara curții de vis și cea mai primitoare gazdă, terasa fermecată de la Verona 15 🙂 Maine, la 18.00. Nu poți să fii în altă parte!

Oficial, desfășurătorul arată așa. Pe scurt, magazinul de pe Strada Povernei 25, scoate la plimbare cele mai tari biciclete zburătoare din dotare, de la Gazelle, Fietsfabriek, Vanmoof sau delicioasele Create, nărăvașele Strida, plus un strop de stabilitate poloneză, marca Kross.

Dacă vrei să guști un pic din Olanda și mai e până îți cumperi bilete de avion pentru vara asta, hai să te dai cu cargobike-ul Ciclop, sigur nu mai vezi așa ceva, în altă parte, pe la noi prin târg.

Și dacă toate astea nu sunt de ajuns, pentru că ești mai leneș din fire, atunci hai să bei limonadă în hamacele Minor Swing, să vezi mai bine ce s-a gândit Cosmin să proiecteze pentru inivitații lui, bicicliști sau nu.

Nu spun tot, pentru că au făcut-o alții mai bine. Cel mai mult mi-au plăcut poveștile scrise de Andra Bădicioiu Matei, Anca Maco și Costi Rogozanu.

Important e că vineri seară, Ciclop intră oficial pe piață și vrea să te simți tot tu bine!

Latest news

- Advertisement -spot_img

Related news