Ieri a avut loc cel mai mare protest al bicicliştilor din Bucureşti. S-au estimat peste 4.000 de nemulţumiţi înşiraţi pe tot Splaiul Independenţei. Un şir de oameni pe biciclete ce aproape a legat parcul Izvor de Primăria Capitalei. Ce urmează însă după?
Cum spunea cineva pe Facebook, a fost primul eveniment la care s-au adunat mai mulţi oameni în offline decât se anunţaseră iniţial în online, ceea ce spune multe despre nemulţumirile bicicliştilor vizavi de grija pe care ne-o poartă autorităţile.
N-am să insist foarte mult pe atmosfera de ieri, cred că cei mai mulţi dintre voi aţi fost la faţa locului; am preferat să fac o galerie foto cu ce mi s-a părut mie mai interesant de la marşul de ieri. Cu credit pentru fotografii (luate de pe Facebook) la: Biţa Color, Vlad Vlădescu, Andrei Adrian Oltean, Alex Dobrescu, Ovidiu Ionaş, Cristi Neagoe, Bogdan Munteanu, Tiberiu Ion şi Sergiu Brega. Pentru o imagine completă a marşului, cel mai potrivit ar fi să staţi cu ochii pe pagina de Facebook a evenimentului, unde curg de ieri poze, filmuleţe, impresii, linkuri spre ştiri de presă şi de tv.
Tot puhoiul de oameni frumoşi de sâmbătă, cărora trebuie să le mulţumim cu toţii că le pasă de oraşul acesta, rămân însă cu o dilemă la fel de mare şi după acest protest: la ce-a folosit treaba asta? În timp ce pedalam de-a lungul şi de-a latul Dâmboviţei, o întrebare mi-a tot fost adresată constant de cei alături de care pedalam: Ce-o să se întâmple după asta?
O reacţie normală a unui primar tras de atâţia oameni de mânecă (n-au fost, e drept 205.000, câţi biciclişti a scos Oprescu din burtă, dar au fost, totuşi, destui cât să nu poată fi ignoraţi) ar fi să iasă săptămâna ce vine cu o declaraţie. Una în care să vorbească despre planuri concrete, nu despre abureli ieftine cu o viitoare pistă care să lege nordul de sudul Bucureştiului. Dar eu, personal, nu mai am, aşa cum spuneam şi în alte rânduri, nici un fel de aşteptări de la Oprescu.
Aşa că ce-ar trebui să se întâmple pe viitor ar fi să se iasă în continuare în stradă, la fel de hotărât şi de organizat ca sâmbătă. Şi asta cât mai des cu putinţă. Nu vom putea fi ignoraţi la nesfârşit în felul acesta. Lui Oprescu nu îi e îndeajuns de frică de biciclişti în acest moment. Îi va fi însă din ce în ce mai frică atunci când tot mai mulţi oameni din jur ne dau dreptate, iar asta se întâmplă deja tot mai des (inutil să pomenesc că la protestul de ieri ne salutau şi ne ovaţionau oameni din automobile şi din tramvaie).
O să spun, de încheiere, o vorbă mare, de care eu unul sunt foarte sigur: noi, bicicliştii, suntem nişte destabilizatori de sistem. Destabilizatori ai unui sistem dominant în care automobilul e încă perceput ca singurul mijloc de transport legitim în oraş. De 9 ani de când sunt în Bucureşti, observ însă cum, încet-încet, se schimbă paradigma urbană a mobilităţii. În capitala noastră dragă, mai lent decât în alte oraşe din Vest. Dar trendul e vizibil şi, simt eu, ireversibil. Schimbarea încă vine de jos în sus, la un moment dat se va inversa inclusiv schema asta. Sub Oprescu sau sub un alt primar cu mai puţină frică de schimbare. Răbdători şi perseverenţi trebuie doar să fim.
