Primul roman al lui John Scalzi pe care l-am citit, Old Man’s War, in ciuda unor neajunsuri evidente, a fost interesant datorita dialogului acestuia cu celelalte exponente de vaza ale SF-ului militaristic: Starship Troopers – reprezentativ pentru anii ’60 și lumea dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Forever War – oglindind anii ’70 și experiența razboiului din Vietnam sau Ender‘s Game – aparuta in anii ’80 și reliefind lupta psihologica din timpul Razboiului Rece.
Sint lucruri despre razboi pe care numai SF-ul le poate aborda din anumite unghiuri, iar comparația dintre lentilele cu care privesc aceste romane conflictul este fascinanta. Insa urmatoarele creații ale lui Scalzi nu au mai putut ascunde proza poticnita, personajele stereotipe sau galaxia plina de extratereștri care gindesc exact ca și oamenii.
Cu toate acestea, m-am hotarit sa-i mai acord scriitorului american o șansa datorita recenziilor pozitive pe care Fuzzy Nation le-a primit, a poveștii foarte iubite care sta la baza lui și nu in ultimul rind datorita faptului ca este foarte scurt (sint mult mai dispus sa incerc sa citesc o carte care m-ar putea dezamagi daca are mai puțin de 300 de pagini). Și sint mulțumit ca am facut-o.
Fuzzy Nation este un fel de remake, o repovestire pentru audiența din zilele noastre a uneia dintre cele mai iubite carți din istoria SF-ului, Little Fuzzy a lui H. Beam Piper. De fapt, Scalzi a marturisit ca a scris aceasta carte ca și fan-fiction dupa ce a obtinut aprobarea moștenitorilor lui Piper.
Fuzzy Nation spune povestea lui Jack Holloway, un cinic prospector de minerale, care se foloseste de ciinele sau pentru detonarea explozivilor. Acesta face descoperirea vieții sale in momentul in care da peste un imens zacamint de pietre prețioase pe planeta Zara XXIII, astfel putind ajunge sa ciștige, atit el cit și compania care l-a angajat, miliarde de credite. Din pacate, Holloway a descoperit, de asemenea, o noua specie, care poate sau nu sa fie ginditoare, ceea ce aduce in discutie dreptul umanitatii de a exploata planeta.
Veți spune ca povestea este simpla și arhifolosita. Ceea ce e adevarat, numai ca aceasta este spusa cu o claritate care se vede tot mai rar in ficțiune, personajele sint bine realizate, chiar daca nitel prea sarcastice, iar proza este peste ceea ce a scris Scalzi pana acum. Iar Scalzi chiar spune o poveste moderna, plina de intrebari despre moralitate și dileme etice.
Intr-o literatura in care explorarea granițelor cețoase a devenit cel mai important deziderat, in care scriitori ca și Mieville sau Priest macina continuu frontierele, John Scalzi este unul din centrele sanatații si individualitatii science-fiction-ului. Avem nevoie de scriitori ca și Scalzi, avem nevoie carți puternic ancorate in cele din trecut ca și Little Fuzzy, Do Androids Dream of Electric Sheep, Starship Troopers sau Forever War. Pentru a simți ca facem parte din ceva extraordinar și profund, avem nevoie de un permanent dialog cu trecutul. Pentru acest dialog ii mulțumesc lui Scalzi. Fuzzy Nation nu este o carte mare. Insa, paradoxal, este o experiența incintatoare, iar pentru mine, uneori, asta e de ajuns.
