INTERVIU. Levi, omul ce-a pedalat două Tour de France într-o vară

0
52
Bagoly-Levente

58 de zile, 9.000 de kilometri şi 13 capitale europene străbătute. Bucureşti, Zagreb, Barcelona, Paris, Londra, Bruxelles, Amsterdam, Copenhaga, Berlin, Praga, Budapesta, nici el nu le mai ţine şirul.

Turul Franţei durează grosso modo trei săptămâni, se înşiră pe vreo 3.500 de km şi e competiţia sportivă cea mai istovitoare din lume. Levi (Bagoly Levente, cu numele întreg), un student bucureştean, i-a întrecut într-o oarecare măsură pe minerii şoselelor Franţei vara asta. Dacă nu la viteză de croazieră pe două roţi, cel puţin la distanţă parcursă şi la zile consecutive petrecute în exces în şa. 58 de zile, 9.000 de kilometri şi 13 capitale europene străbătute. Bucureşti, Zagreb, Barcelona, Paris, Londra, Bruxelles, Amsterdam, Copenhaga, Berlin, Praga, Budapesta, nici el nu le mai ţine şirul.

M-am întâlnit cu Levi la Bruxelles acum vreo lună şi ceva, bronzat şi neras ca un ţigan, văitându-se de fundul ce-l doare în timp ce pedalam amândoi pe pietrele cubice ale capitalei belgiene, dar decis să ducă drumul până la capăt, în Bucureşti. Mai avea o lună de pedalat în faţă, îmi zicea şi ştiam că are putere să o facă. În seara aceea, pe la jumătatea lui august, mergea să înnopteze la vreo 30 de kilometri de Bruxelles, în Leuven. Am oprit la un supermarket să se alimenteze, şi-a legat o bachetă şi nişte roşii de şaua de la bicicletă şi dus a fost ca gândul. De-atunci n-am mai putut ţine pasul cu el decât pe Facebook.

Ajuns în Bucureşti, cu muşchii încă încleştaţi pe tot corpul şi tolănit în vârful patului, l-am rugat să îmi zică cum a fost turul ăsta singuratic al Europei, pe o bicicletă fixă. Citiţi mai jos interviul pe care mi l-a dat, iar dacă vreţi să parcurgeţi şi mai pe îndelete tot şirul poveştii, accesaţi albumul lui de poze şi text de pe profilul de Facebook.

Cam câte ore ai şezut în şa? Câte zile de pedalat ai adunat? Cât ai pedalat maxim într-o zi? Ce viteza medie ai avut? Dar maximă?

Toată călătoria de pe 17 iulie până pe 12 septembrie a durat 58 de zile. Din acestea, 19 zile au fost opriri în cele 13 capitale vizitate (more or less), şi restul de 39 de zile sunt zile de pedalat.

Viaţa unui cicloturist se aseamănă foarte mult cu orarul unui … să zicem corporatist. Adică dacă faci un job de birou, lucrezi 8 ore, dupa aia te distrezi 8 ore şi urmează 8 ore de somn bine meritat. Un cicloturist se scoală, în loc de muncă pedalează 8 ore, în loc de distracţie (şi pentru a menţine o varietate în orar) pedalează încă 8 ore şi după aia vin 8 ore de somn bine meritat. Bine aici glumesc puţin, şi nu vreau să zic că am stat chiar 16 ore în fiecare zi în şa, dar în zile în care eram între două oraşe, sau altfel zis, două checkpointuri, după ce m-am sculat dimineaţa, până m-am culcat seara, absolut fiecare moment şi minut le-am petrecut ca să ajung cât mai repede cât mai departe în direcţia dorită. Aşa că ziua a fost umplută cu ‘micropauze’ de căutat apă, cumpărat mâncare, făcut peepee, reparat pana şi alte defecţiuni, orientare şi etc… Opriri lungi fără rost, doar ca să fac pauză n-am facut. Am avut un atlas general al Europei cu mine, în care după fiecare zi, sau mai bine zis în fiecare dimineaţă în cort, am marcat segmentul pedalat ziua precedentă, am pus kilometri, şi numărul zilei, şi unde şi cum am dormit. Un fel de jurnal cu date tehnice. Toată călătoria de pe 17 iulie până pe 12 septembrie a durat 58 de zile. Din acestea, 19 zile au fost opriri în cele 13 capitale vizitate (more or less), şi restul de 39 de zile sunt zile de pedalat. Maximul l-am atins în prima zi, un record de 300 km pe care n-am reuşit să-l ating mai încolo. A 4-a zi am făcut 274 km, undeva în ultimele zile făceam 260. Şi am mai avut zile de 240 km de mai multe ori de-a lungul traseului. Viteza medie depinde foarte mult de cât de accidentat era terenul în ziua respectivă. De exemplu în mijlocul Franţei unde am urcat dealuri toată ziua, viteza medie era undeva doar la 20km/h. În zonele plate (Belgia / Olanda / Danemarca) viteza medie era undeva pe la 28km/h. Maximele le-am atins tot pe dealurile din miezul Franţei, pe coborâri, vreo 78km/h. Fiind pe o bicicletă fixă mereu mi-am urcat picoarele pe cadru şi am lăsat pedalele să se învârtă liber, lăsând o singură centură de siguranţă pentru oprire: frana de pe roata faţă.

Te mai doare ceva parte din corp sau ai terminat recuperarea? 🙂 Ce urme fizice ti-a lasat excursia asta?

Au început să mă doară muşchii încă de la prima parte a turei, dar cum organismul a observat că degeaba îl doare, că eu tot pedalez în fiecare zi, a început să mi se întărească tot sistemul muscular. Am mai avut nişte crampe musculare când urcam multe pante. Bineînţeles m-am şi bronzat. Era interesant faptul că până când m-am dus către Barcelona în direcţia vestică, mi-a ars doar braţul şi piciorul stâng (soarele a trecut în stânga mea pe sud). Din Barcelona am luat-o spre nord, iar atunci mi-a ars gâtul … şamd. Singura chestie corporală care mi-a rămas din tot drumul ăsta amintire este că nu simt 2 degete la mâna dreaptă, dar asta va trece în vreo 2 săptămâni după ce mă las de pedalat intens. Este o ‘boală’ bine cunoscută între cicloturişti.

Când ţi-a fost cel mai greu de-a lungul acestui tur?

Cel mai greu? Cred că înaintea Barcelonei, când nu mai aveam petice, şi ambele camere pierdeau presiunea. Am făcut 60km în care a trebui să opresc la fiecare 5 minute sa umflu roţile. Şi a mai fost greu, poate mă aflam în punctul cel mai jos psihic, înaintea să intru în Praga. Am pierdut timpul pe net să dau zeci de mailuri la oameni din oraş ca să mă primească peste noapte şi nu am reuşit să găsesc nici o cazare. Până la urma am dormit la vreo 10km de oraş, iar ploaia m-a udat toată noaptea. În ziua următoare soarele a răsărit totuşi şi am reuşit să-mi pun la uscat echipamentul umed la un baiat pe care l-am contactat printr-o prietenă a unui prieten 🙂

Nu mai aveam petice, şi ambele camere pierdeau presiunea. Am făcut 60km în care a trebui să opresc la fiecare 5 minute sa umflu roţile.

Cum e să pedalezi de unul singur prin Europa? Ai mai repeta performanţa sau ai vrea companie?

Faptul că m-am dus singur a fost o decizie foarte bună, fiindcă după cum mă cunosc, aş fi dorit întodeauna să ating o distanţă cât mai mare în fiecare zi, şi asta nu cred că ar fi fost foarte uşor dacă aş fi avut companie. Totuşi nu m-am simţit singuratic nicodată, şi mai mult, am avut o conexiune mult mai strânsă cu lumea care m-a înconjurat (în cazul în care mergeam cu cineva, 90% dintre convorbiri ar fi fost între noi). Însă am avut şi momente când am simţit lipsa unor prieteni apropiaţi cu care să împart fericirea momentului. Fericire care nu pot să o aduc acasă în poze sau în vorbe, fericire care trebuie trăită acolo unde o găseşti. Tocmai de aceea, planurile mele pentru eventuale ture asemănătoare în viitor sunt să iau 2-3 prieteni apropiaţi, să mergem distanţe scurte pe zi, să facem campinguri de 2 zile la marginea râurilor, să prăjim slănină pe foc şi să cântăm la chitară.

Ai mai întâlnit pe drum şi alţii care fac distanţe aşa de lungi pe bicicletă? Ce poţi spune despre cicloturiştii întâlniţi pe drum?

Am întâlnit mulţi cicloturişti de diverse vârste pe drum. Sunt 2 categorii: ori sunt sub 30 ani, ori peste 55. Adică ori tineri încă fără familie ori niste persoane mai în vârstă dar încă în putere cu mult timp liber. Este o conexiune foarte interesantă între cicloturişti, ori de câte ori întâlneşti unul pe drum şi începi să vorbeşti cu el, după 5 minute observi că tocmai ai gasit un nou celmaibunprieten în viaţa ta. Aveţi o grămadă de povestit despre interese comune, sau eventual poţi să dai sau să primeşti o mână de ajutor, sau doar un zâmbet simplu.

Cât de uşor/greu, plăcut/neplăcut e să pedalezi prin Europa? Zi-mi câteva cuvinte despre cum ţi s-au părut drumurile, semnele indicatoare, serviciile bed & breakfast, hărţile.

Europa este în opinia mea cel mai uşor loc de pedalat de pe tot globul ăsta. Doar că cumva nu e şi cel mai aventuros. Adică todeauna eşti în civilizaţie, nu prea ai şansa să te dai în gol timp de 3 zile fără să ştii unde eşti sau fără să găseşti pe cineva care să te ajute în engleză. Şi sentimentul ăsta mi-a lipsit câteodată puţin. Să mă simt pierdut, nelegat şi liber. Drumurile sunt destul de sigure, traficul greu merge pe autostrăzi, prinzi doar traficul local pe lângă tine. În zona ţărilor Benelux, Germania şi Danemarca am găsit piste practicabile chiar şi între oraşe. Orientarea am rezolvat-o cu o hartă simplă offline şi o aplicaţie pe care am instalat-o pe telefonul meu. Nu ştia GPS dar măcar nu s-a descărcat telefonul atât de repede, şi mi-am lăsat şi creierul să muncească astfel zi de zi. Servicii bed&breakfast nu am folosit, mi s-a părut că pierd prea mult timp şi bani dacă opresc la astfel de servicii. Am dormit în cort (sau în unele cazuri fără cort, sub cerul liber), mereu pe marginea drumului şi n-am avut probleme nicăieri.

Sentimentul ăsta mi-a lipsit câteodată puţin. Să mă simt pierdut, nelegat şi liber.

De câte ori ţi s-a stricat bicicleta pe drum (inclusiv pene)?

Pene am avut foarte multe până în Barcelona, mai puţine până la Paris, până când am schimbat la un moment dat şi cauciucurile şi camerele, şi dupa aia am pedalat până acasă cu doar cu o singură pană. Alte probleme majore: mi s-a rupt un rulment din butucul de spate, la 15km de la Amsterdam. A trebuit să mă întorc pe jos, împingând bicla, şi am reuşit să îl repar acolo. Am fost foarte nervos că pierdeam timp preţios, dar ulterior m-am liniştit, că doar dacă trebuia să se rupă neaparat, s-a rupt în locul perfect. Ar fi putut să se întâmple în total altă zonă necunoscută, şi fără oraşe sau magazine de bicle în apropiere. Am mai avut de schimbat saboţii de la frână, şi pierdeam constant 2 şuruburi de la portbagaj.

Trei sfaturi pentru cine vrea sa plece la ture prin Europa.

Să aibă curajul de a porni. Să aibă dorinţa de a ajunge la destinaţie. Al treilea sfat nu există. Totul vine de la sine când eşti pe drum.