Este o afectiune acuta, foarte contagioasa (se va transmite 90% din cazuri la membrii familiei susceptibili la boala), cu transmitere aerogena, persoana infectata elimina virusul prin respiratie, prin contact direct si mai rar indirect, virusul putand fi transportat la distanta prin obiecte, lenjerie sau purtat in aer.
Perioada in care bolnavul este contagios (adica poate transmite boala) dureaza timp de 2-4 zile inaintea aparitiei eruptiei pana la 2-5 zile dupa debutul eruptiei (aproximativ 9 zile).
Virusul patrunde pe cale respiratorie si se multiplica la acest nivel, apoi difuzeaza in tot organismul. Deoarece afecteaza mucoasa respiratorie in mod direct, exista riscul de suprainfectie bacteriana la acest nivel (complicatiile frecvente fiind cele respiratorii). Este de retinut ca orice infectie virala are o perioada de timp in care virusul se inmulteste in organism (incubatie), dar simptomatologia este absenta sau nesemnificativa, aceasta avand pentru rujeola durata de 10-11 zile.
Dupa aceasta perioada, timp de 3-4 zile copilul face brusc febra (care poate ajunge pana la 40ºC), sufera de alterarea starii generale, astenie, lipsa poftei de mancare (inapetenta), dureri de cap (cefalee), uneori varsaturi si diaree.Tot in aceasta perioada apar o serie de simptome si semne caracteristice bolii: conjunctivita (inrosirea si lacrimarea ochilor), rinoree (copilului ii curge nasul), faringita si chiar bronsita exprimate prin tuse si disfonie (ragusala), greata si uneori diaree, aspectul fiind „de fata plansa”. Apar tot acum enantemul (pe mucoase): petele Koplick – un semn patognomonic(care apare caracteristic pentru o boala si are valoare diagnostica certa), reprezentat de puncte albe foarte mici, sidefii pe mucoasa jugala rosie (interiorul obragilor), in dreptul molarilor si care nu pot fi indepartate.Mucoasa bucala este intens hiperemica (rosiatica) in special cea palatala („cerul gurii”), cu prezenta unor pete rosii „piquete hemoragice”.Acest enantem apare de obicei cu 2 zile inaintea instalarii eruptiei caracteristice.
Dupa aceasta perioada, apare exantemul (la nivelul tegumentului) constituit din pete (macule) usor reliefate (papule), deci eruptie maculopapulara (pete reliefate), rosii, cu contur neregulat, cu dimensiunea de 0.5-1 cm, extrem de catifelate la atingere si uneori usor pruriginoase (senzatie de mancarime). Ordinea dispunerii lor pe corp este caracteristica: in prima zi apar pe fata si gat (uneori primele elemente eruptive apar in jurul urechilor), in ziua a 2-a cuprind trunchiul si membrele superioare iar in a 3-a zi se extind si la nivelul membrelor inferioare („se scurge in jos”) si dispar in aceeasi ordine. Elementele eruptive conflueaza uneori, ramanand putine portiuni de piele sanatoasa intre ele.
In aceasta perioada in care apare exantemul se mentine febra, inapetenta si tusea, in timp ce leziunile bucale incep sa dispara. In curs de 6-7 zile eruptia se schimba in cafeniu discret („cafea cu lapte”) persistand pentru inca 6-7 zile, perioada de convalescenta marcata de scaderea febrei.
Complicatiile sunt frecvente (peste 90% din decese sunt datorate acestora) si pot fi provocate de virus in sine sau de suprainfectia bacteriana. Cele mai frecvente sunt complicatiile respiratorii si neurologice. Cea mai de temut complicatie, este cea legata de rujeola in timpul sarcinii, virusul traverseaza placenta, determinand malformatii fetale si avort spontan sau nastere prematura.
Tratament etiologic (impotriva virusului rujeolei) nu exista. Tratamentul este simptomatic si suportiv (antiinflamatorii, antitusive, antipiretice, vitaminizare, sustinere calorica si hidroelectrolitica), spitalizarea fiind indicata pentru confirmarea cauzei sau in prezenta complicatiilor (cand se impune tratament corticosteroidian). In formele usoare este recomandata izolarea la domiciliu cu repaus la pat. Tratamentul cu vitamina A poate reduce mortalitatea in cazul copiilor cu varsta sub 2 ani si care au asociat complicatii.
In scaderea incidentei acestei boli cea mai mare valoare o are vaccinarea antirujeolica care se practica intre 13 si 15 luni si se repeta in jurul varstei de 7ani. Nou-nascutii dobandesc imunitate, prin anticorpii materni transmisi transplacentar si prin lapte, dar care dureaza doar 4-6 luni.
Ulterior, pana la varsta de 1 an cand vor fi vaccinati, sugarii sunt receptivi si trebuie protejati atent prin: masuri specifice de izolare, si in cazul unui contact infectant se va recurge la protectia pasiva cu gamaglobulina standard, cat mai repede posibil, administrarea dupa 72 de ore ducand la o forma de boala atenuata (rujeola mitigata).