sâmbătă, iunie 12, 2021

Rezistenta anticomunista

Rezistenta anticomunista a reprezentat mereu un subiect delicat, fascinant si in acelasi timp dureros, intalnit intr-o forma sau alta in toate tarile care au avut parte de un asemenea regim. De la curajul nebunesc al studentilor din piata Tiananmen, la actiunea organizata si sprijinita din exterior a Solidaritatii din Polonia si pana la scrierile subversive raspandite pe sub mana, toate aceste actiuni au ramas in istorie si probabil nu vor fi uitate niciodata. In Romania insa disidenta nu a fost organizata, vocile erau disparate, iar forta regimului prea puternica. In ziua de azi, cand certificatele de revolutionar reprezinta o adevarata afacere e greu sa nu te intrebi care a fost adevarata rezistenta comunista.

Imediat dupa ce comunistii au preluat puterea in Romania, mai multe grupuri de tineri, de multe ori condusi de persoane cu pregatire militara, s-au adunat in munti, de unde s-au opus regimului cum au putut mai bine. Insa viata era grea: clima montana, lipsa de provizii, tradarile neasteptate, toate acestea se puteau dovedi fatale unui grup. Si totusi, ele au rezistat o vreme, reprezentand probabil unul dintre cele mai memorabile episoade ale rezistentei anticomuniste. Un exemplu bun il reprezinta organizatia “Sumanele Negre”.

Aceasta s-a format dupa mai multe consfatuiri ce priveau organizarea unui grup de rezistenta dupa ce ultimele rezultate politice aratau ca sanse pentru o democratie nu mai erau. Pentru acest scop, elevi si studenti au fost antrenati sa traga cu arma, in timp ce tot mai multa munitie a fost adunata sa le serveasca lor. O vreme, organizatia a rezistat, in prezent existand unele voci care ii acuza si de unele atrocitati. Insa nici cei impotriva carora luptau nu s-au dovedit mai blanzi, in final membri lor fiind capturati sau mai rau. In plus, ei au dat si ocazia autoritatilor sa se foloseasca de numele lor pentru a mai putea aresta asa-zisi colaboratori care se dovedisera incomozi.

In doar cativa ani, rezistenta din munti a fost zdrobita permanent, insa cum colectivizarea si nationalizarea devenisera legea absoluta, noi forme de opozitie aveau sa apara. In Bihor si Arad sunt inregistrate rascoale in 1949, rascoale la care au participat cateva sute de tarani. Unii istorici incadreaza acest tip de rascoale in capitolul despre rezistenta anticomunista, in timp ce altii spun ca taranii nu erau atat de preocupati de politica si doctrine, cat de faptul ca erau lasati fara pamant si mijloacele de a-si asigura traiul.

Insa evolutia scandarilor arata ca oamenii erau nemultumiti de regim, dorind reintoarcerea regalitatii. Daca se incepuse cu “dati-ne paine sau posibilitatea de a castiga o paine”, in alte sate se scanda “Vrem libertate, traiasca Regele Mihai, traiasca Iuliu Maniu, jos comunistii”. Cert este ca disperarea omenilor si ura fata de noile prevederi facea ca acestia sa amestece uneori sloganele anticomuniste cu cele pro-legionare sau chiar antisemite. Insa, indiferent de natura  sloganelor, repercursiunile au fost dure: politia a intervenit dur cu arestari, batai si focuri de arma. In alte parti ale tarii unde au avut loc rascoale, taranii au fost mutati fortat in numar mare in Baragan, unde seceta facea viata un adevarat calvar.

Rezistenta anticomunista a imbracat insa si alte forme, intelectualii luand si ei atitudine in fata actiunilor statului. Un exemplu ar fi “Europa libera”, postul, care emitea in fiecare zi in limba romana si era ascultat pe ascuns de romani pentru a afla ce se mai intampla in lumea necomunista, pentru a asculta muzica si mai ales pentru a auzi oameni care gandeau ca ei intr-un fel sau altul. La Europa Libera au colaborat mai multi disidenti faimosi, unii avand de suferit in urma actiunilor, primind arest la domiciliu sau alte pedepse similare.

Postul de radio a creat si o lista a oamenilor pe care ii considerau deisidenti cu adevarat. Astfel, ei considerau ca noaptea sub patura multi gandesc impotriva regimului si chiar isi soptesc gandurile. Insa asta nu este suficient pentru a-i transforma in disidenti. A fi disident insemna a-ti exprima convingerile cu voce tare si in auzul toturor, riscand consecintele. Insa cine i-ar putea judeca pe cei care au tacut? In fond, perspectiva unei inchisori comuniste nu era de dorit. Astazi, din radio a ramas doar legenda unui bastion in care rezistenta comunista si-a gasit adapost. Desi au fost unele exagerari difuzate, cum ar fi numarul real de morti din timpul revolutiei, postul inca trezeste respect in mintea multora iar legenda va ramane.

Probabil ultima actiune a disidentilor inainte de caderea comunismului a fost “Scrisoarea celor sase”, formulata si semnata de sase mari membri ai Partidului Comunist Roman. Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Grigore Raceanu, Constantin Parvulescu si Silviu Brucan au criticat in mod deschis regimul si pe Ceausescu, iar scrisoarea a fost citita cu voce tare la Europa Libera si BBC. A fost o lovitura dura, deoarece daca pana si membrii partidului aveau multe de criticat, inseamna ca ceva sigur scartaia. Noua luni mai tarziu regimul a cazut dupa cea mai violenta revolutie a Europei. Rezistenta anticomunista isi putea gasi odihna.

Latest news

- Advertisement -

Related news