Acasă Blog Pagina 21

Ciclop te invită la prima lui petrecere din afara curții

0

Știu că seara se lasă frigul și că uneori ne apucă regretul că suntem la terasă cu bicicletele, dar de câteva săptămâni, zilele sunt al naibii de frumoase și nici un biciclist nu mai are scuze să plece de acasă fără bicicletă. Dragilor, sezonul se deschide oficial cu un party dedicat celor care sărbătoresc că au descoperit o minune, bicicleta de oraș. Și lucrurile nu se întâmplă oricum, ci cu mare răsfăț: cel mai simpatic magazin de biciclete: Ciclop, la prima lui petrecere în afara curții de vis și cea mai primitoare gazdă, terasa fermecată de la Verona 15 🙂 Maine, la 18.00. Nu poți să fii în altă parte!

Oficial, desfășurătorul arată așa. Pe scurt, magazinul de pe Strada Povernei 25, scoate la plimbare cele mai tari biciclete zburătoare din dotare, de la Gazelle, Fietsfabriek, Vanmoof sau delicioasele Create, nărăvașele Strida, plus un strop de stabilitate poloneză, marca Kross.

Dacă vrei să guști un pic din Olanda și mai e până îți cumperi bilete de avion pentru vara asta, hai să te dai cu cargobike-ul Ciclop, sigur nu mai vezi așa ceva, în altă parte, pe la noi prin târg.

Și dacă toate astea nu sunt de ajuns, pentru că ești mai leneș din fire, atunci hai să bei limonadă în hamacele Minor Swing, să vezi mai bine ce s-a gândit Cosmin să proiecteze pentru inivitații lui, bicicliști sau nu.

Nu spun tot, pentru că au făcut-o alții mai bine. Cel mai mult mi-au plăcut poveștile scrise de Andra Bădicioiu Matei, Anca Maco și Costi Rogozanu.

Important e că vineri seară, Ciclop intră oficial pe piață și vrea să te simți tot tu bine!

Când vede biciclete, Bagita se gândeşte la Cosmin

0

A fost găsită de Bagita. Iar când vede biciclete, Bagita se gândeşte la Cosmin. Când Cosmin doarme, există Facebook. Aşadar: omul are 2,57 metri, iar un inginer simpatic i-a gândit şi executat o bicicletă pe măsură. E ca şi când omul cel mai înalt din lume are bicicleta cea mai înaltă din lume.

La această postare au participat: Bagita – mulţumim 🙂 Facebook – ce ne-am face fără?! 🙂 şi bineînţeles sursa originală – English Russia.

Pe pistă sau pe lângă pistă?

0

Mă întreb asta de mult: de ce majoritatea bicicliştilor pe care îi văd în Bucureşti merg pe lângă pista de bicicletă chiar şi atunci când nu sunt obstacole montate pe ea?

 O explicaţie ar fi faptul că marcajele de pe pistele de la noi sunt făcute în aşa fel încât te zgâlţâie, ca şi cum ai lua-o prin gropi. Alta ar fi că, uneori, sunt trasate în aşa fel încât, în curbe, unghiul este prea strâns pentru a permite o curbă luată fără o frână drastică. Alta ar fi că pistele te-ar obliga uneori să intri prin crengi de copaci, boscheţi sau alte ierburi.

Care este adevărul?

Guest blogger: Mimo despre Budapesta pe două roţi

0

Mimo a fost la Budapesta. Deşi nu era prima oară când vedea oraşul, se pare că l-a văzut pentru prima dată cu ochi de biciclistă. Iar cu ocazia asta, contracarăm şi salutările cordiale ale altor portocali cu unele mai drăguţe şi mai feminine 😀  Povestea şi fotografiile, direct de la Mimo.

Era deja a patra mea vizită în oraşul cu podul cu lei. În anii trecuţi, Budapesta mi s-a părut un oraş primitor şi extrem de pedestrial. Băteam centrul din Pesta până în Buda şi invers lejer, pe jos. Nu m-am gândit nici o clipă că m-aş putea deplasa şi fără să am nevoie de masaje la tălpi după o zi plină de plimbare/shopping/sightseeing. Asta pentru că în anii trecuţi nu mergeam aproape zilnic până la birou cu bicicleta. Nici nu aveam de fapt pe atunci bicicletă.

În vara asta, oraşul mi s-a arătat altfel. Am observat pistele pentru biciclişti, magazinele discrete de unde puteai închiria sau unde îţi puteai repara bicicleta.

La flea market, care se ţine în fiecare duminică pe dealul din parcul oraşului, am găsit tarabe cu piese de schimb. Şi bicicliştii – mulţi, în grup sau singuri.

M-a surprins (în bine) numărul mare de femei şi faptul că pe ele nu le fluieră/claxonează/înjură ceilalţi participanţi la trafic. Şi am remarcat încă o dată că într-adevăr Budapesta este un oraş foarte primitor, chiar şi pentru biciclete şi biciclişti.

Cea mai chill party în cea mai hot day :)

0

Cu cei mai răsfăţaţi câştigători! Cum altfel? Portocala mecanică şi Cărturești au avut plăcerea de a-i premia pe cei care au fost îndeajuns de curajoşi încât să iasă sâmbătă cu bicicleta prin oraş, departe de aerul condiţionat. Am avut trei categorii şi pentru fiecare am declarat după lungi deliberări, câte un premiant! Corina Bernschutz a primit goodies pentru că a venit la Cycle Party cu cea mai in fashion bicicletă pe care a văzut-o Grădina Verona pe 25 iulie 

Electra a strălucit cum îi stă în fire, iar modelul Gipsy s-a potrivit de minune la petrecerea alimentată cu porumb copt şi cea mai bună limonadă din oraş!

Ioana Posea şi Josephine au primit premiul pentru cea mai urbană……cască:)).

O minunată Dahon care se odihnea în cea mai poetică poziţie de care poate fi în stare o bicicletă urbană  .

Unul dintre musafirii mei preferaţi este şi Nicolae, Ioan Nicolae 

ioan nicolae

Cu atât mai mult cu cât el este unul dintre primii ajunşi la party, pe al lui Paul Keller!

tiny little quik press: multumim celor de la the kitchen care au adus la party cele mai trendy biciclete ale momentului si mai ales pentru că am pedalat şi eu (si cine a mai binevoit) până la gradina icoanei şi înapoi, pe un super gents electra really!

Ghost Bike in the city

0
Ghost bike

Arată aşa. Primul Ghost Bike din Bucureşti, adus azi pe Strada Arthur Verona, la Street Delivery. Am vopsit-o acum câteva nopţi, la lumina unui neon chior, aşa că a mai trebuit să îi dăm un strat de vopsea albă după ce am cărat-o la expus. Şi, evident, să-i punem flori. A fost al naibii de greu de cărat, Alin mi-a dat o mână de ajutor.

O puteţi admira încă astăzi şi mâine, după care vă vom ţine la curent cu locul în care o vom amplasa definitiv.

Street Delivery: Şcoala de dat pe bicicletă

0

Anul acesta la Street Delivery vă aşteaptă câteva biciclete-dascăl. Aţi uitat să vă daţi pe bicicletă? N-aţi apucat s-o faceţi niciodată până acum (nu există aşa ceva, nu?)? Portocala Mecanică vă ajută să urcaţi în şa. Nu veţi fi claxonaţi, panicaţi, nesiguri pe voi pentru că noi vă ţinem şaua cu ambele mâini. Trebuie doar să vă uitaţi înainte şi să ţineţi bine de ghidon.

Împreună cu magazinul Veloteca, am pregătit câteva modele speciale pentru şcoala de dat pe bicicletă pe care le veţi găsi timp de trei zile la Street Delivery: Skarpea Boulevard, Skarpea Life, Brompton.

Turul Colegiului 13 – Cu bicicleta în Europa!

0
cu bicicleta in europa

Sâmbătă asta (23 mai 2009) se organizează un traseu pentru biciclistul european din fiecare bucureştean (ce rime!). Întâlnirea are loc la ora 10:30 pe Str. Ilioara nr 16, în zona Nicolae Grigorescu (la Şcoala de soferi Ilioara) iar la ora 11:00 se dă startul.

Traseul este unul destul de “măricel” şi deci o să fie distractiv dacă ne strângem mulţi biciclişti: Şcoala de soferi Ilioara – ieşire în bulevardul Camil Ressu – bulevardul Theodor Pallady – Splaiul Dudescu – Calea Vitan – strada Lunca Banului – bulevardul Energeticienilor – strada Fizicienilor – intrare pe bulevardul Camil Ressu – Şcoala de soferi Ilioara.

Eu zic că devine interesant dacă deputaţii încep să dea importanţă bicicliştilor.

Mi se suflă în cască faptul că însuşi deputatul va face turul pe bicicletă. That’s nice.

450 de biciclete roşii aşteaptă stăpân

0

Am scris deja despre Turul pe biciclete din jurul Casei Poporului, ce va avea loc pe 11 aprilie. Între timp s-au băgat în ecuaţie şi cei de la Coca-Cola, care oferă 450 de biciclete roşii celor care dau o fugă pe siteul lor, bicicletarosie.ro.

Până în clipa de faţă, 1.062 de persoane s-au jurat pe bicicletarosie.ro că vor fi acolo pe 11 aprilie, la pedalat. Să ne pregătim să-i numărăm cu atenţie când vor ajunge la Casa Poporului.