Mostenirea emotionala este pe cat de decisiva, pe atat de intransigenta si impunatoare. Uneori facem greseala de a crede ca povestea noastra a inceput cand am scos primul nostru strigat. A gandi astfel este o greseala pentru ca, asa cum suntem produsul unirii dintre un ovul si un spermatozoid, suntem si produsul dorintelor, fanteziei, fricilor si a unei intregi constelatii de emotii si perceptii, care s-au amestecat pentru a da nastere la o noua viata…
In zilele noastre se vorbeste despre conceptul de „roman de familie”. De cand se naste o persoana, incepe sa scrie o poveste cu actiunile sale. Daca se observa povestile fiecaruia dintre membrii unei familii, se gasesc coincidente esentiale si axe comune. Se pare ca fiecare individ este un capitol dintr-o poveste mai mare, care a fost scrisa de-a lungul generatiilor.
„Adevarul fara iubire doare. Adevarul cu dragoste vindeca”
Aceasta situatie a fost frumos descrisa intr-o carte, care arata cum aceeasi frica se repeta de-a lungul diferitelor generatii, pana cand devine realitate si pune capat unei intregi neamuri . In special, ceea ce se mosteneste de la generatiile anterioare sunt cosmarurile, traumele, experientele neprocesate.
Mostenirea care traverseaza generatii
Procesul de transmitere transgenerationala este inconstient. In general, acestea sunt situatii ascunse sau confuze care provoaca rusine sau frica. Descendentii cuiva care a suferit o trauma netratata poarta greutatea acelei lipse de rezolutie. Ei simt sau simt prezenta acelui „ceva ciudat” care graviteaza ca o greutate, dar nu poate fi definit.
O strabunica abuzata sexual, de exemplu, poate transmite efectele traumei sale, dar nu si continutul acesteia. Poate chiar si copiii, nepotii si stranepotii tai pot auzi ecoul unei anumite intolerante fata de sexualitate, sau o neincredere viscerala fata de membrii de sex opus sau un sentiment de deznadejde care nu termina sa prinda contur.
Aceasta mostenire emotionala se poate manifesta si ca o boala. Ceea ce tace in prima generatie, a doua il poarta in corp”.
Asa cum se recunoaste ca exista un „inconstient colectiv”, este, de asemenea, clar ca exista un „inconstient familial”. In acel inconstient rezida toate acele experiente reduse la tacere, care oarecum au fost reduse la tacere pentru ca constituie un tabu: sinucideri, avorturi, boli psihice, crime, ruine, abuzuri etc. Trauma tinde sa se repete in generatia urmatoare, pana cand gaseste o modalitate de a deveni constienta si de a se rezolva.
Discomforturile fizice sau emotionale, care par sa nu aiba nicio explicatie, pot fi „o chemare” de a constientiza acele secrete, sau acele adevaruri reduse la tacere , care eventual nu sunt in propria viata, ci in cea a unuia dintre stramosii nostri.
Drumul spre intelegerea mostenirii emotionale
Este firesc ca oamenii sa reactioneze la experientele traumatice incercand sa uite . Poate ca memoria este prea dureroasa si ei cred ca nu vor putea sa o sufere si sa o depaseasca. Sau, poate, situatia compromite propria demnitate, ca in cazul abuzului sexual si din acest motiv, in ciuda faptului ca este o victima, se traduce prin rusine la cei care il sufera. Sau, pur si simplu, vor sa evite judecatile altora. De aceea faptul este ingropat si se considera bine primit sa nu mai vorbim despre el.
Acest tip de uitare este artificial. De fapt, nu se uita, dar memoria este reprimata . La randul sau, tot ce este reprimat revine, intr-un fel sau altul. Cel mai sigur lucru este ca se va intoarce prin repetare.
Aceasta inseamna ca o familie care a experimentat sinuciderea unuia dintre membrii sai probabil o va experimenta din nou impreuna cu altul dintr-o noua generatie. Daca la inceput situatia nu a fost abordata si digerata, ea ramane plutitoare ca o fantoma care se va actualiza mai devreme sau mai tarziu . Acelasi lucru este valabil si pentru toate tipurile de traume.
Fiecare dintre noi are multe de invatat de la stramosii nostri. Mostenirea pe care ne-au lasat-o mostenire este mult mai larga decat presupunem. Uneori, stramosii nostri ne ranesc si nu stim de ce.
Poate ca este clar ca venim dintr-o familie care a trecut prin multe vicisitudinte, dar poate ca nu stim care este rolul nostru in acea poveste din care suntem un capitol. Este probabil ca acest rol sa ne fi fost atribuit fara sa ne dam seama: trebuie sa perpetuam, sa repetam, sa salvam, sa infirmam sau sa acoperim urmele acelor fapte devenite secrete.
Toate informatiile pe care le putem aduna despre stramosii nostri sunt cea mai buna mostenire pe care o putem lua cu noi. Aflati de unde venim, cine au fost acei oameni pe care nu i-am cunoscut, dar care sunt la geneza a ceea ce suntem. Este un drum fascinant care nu poate fi pierdut. Ori de cate ori o vom intreprinde, vom face un pas important catre o intelegere profunda a rolului nostru adevarat in lume.
